POEMELE DE SÂMBĂTĂ

…scrijelindu-ți șira spinării

Ai ochii atât de mari

încât vitrinele în care privești

par minuscule lentile de insectar

Văd prin ochii tăi acaparatori

cum izvorăște lumină

răscolitoarea trupului după fiori

Sunt gheața ta scrijelindu-ți șira spinării

o rangă trecută prin zăbrelele gardului

cu zgomotul dur și metalic

lăsat să-ntărească însemnul falic…

Suntem atât cât să nu fim păstrați

Bărbăția este o stare de infatuare

O stare fără de care nimeni nu mai bate toba

să se audă peste țări și mări

cât trebuie să ții pe foc ciorba

Să fie gata dintr-o fiertură

să nu ți se răcească până ce o duci la gură…

Bărbăția face legea

și legea stă îmbățoșată în materna limbă

prin gura căreia lozincile se plimbă

și ochi se holbează și se schimbă

din verde în albastru, din negru în căprui

lăsând să se-nțeleagă

că pofta nu ajunge-n cui

Ea vine să ne râdă-n nas

să ne arate degetul de lângă inelar

servindu-ne de-a gata următorul pas

Suntem bărbați și cruzi, supuși durerii

păstrați în forme fără fond

cum aerul se-mprăștie în spațiu

ne facem toți ultimul rond

Suntem atât cât să nu fim păstrați

în ținerea de minte

să fim o carte de nisip când răsfoită

își pierde scrisele cuvinte…

Să fim lăsați în pace

Trece prin noi o viitură

sau un incendiu scos din vatră

când focul ne-ncălzea stingher

iar apa sângele îl latră

Cad peste tot petale din florile de mac

sunt urme ce ne-mping rănite tălpi pe jar

și mergem cugetând de ce durerea tace

și țipătul nu sare afară din calvar

dorind parcă mai mult să fim lăsați în pace

Să se termine-aici când noi să ne întindem

pe umbra care țipă în sinea ei și tace

să fim lăsați în pace, să fim lăsați în pace

se urcă sus pe cer un semn de întrebare

din aripi prăbușite rămase de la păsări

un semn ostil de pace, să fim lăsaţi în pace

să fim lăsați în pace!

ADI CRISTI