Alegeri în Republica Moldova: Candidatul Partidului Democrat, Marian Lupu, se retrage din cursă

Candidatul Partidului Democrat din Republica Moldova (PDM), Marian Lupu, a anunțat miercuri, în cadrul unui briefing, că se retrage din cursa electorală pentru președinția republicii și o va susține pe Maia Sandu, candidatul unic PAS-PPDA-PLDM, informează Deschide.md.

„Candidatul care va ajunge în turul doi trebuie să fie unul proeuropean. Iar candidatul PAS are cele mai mari șanse sa-l învingă pe Igor Dodon. Avem rezultate la limita. Împreună cu colegii am decis sa mă retrag din cursa electorală. Mesajul pe care îl transmit pentru electoratul PDM este să sprijine candidatul care are șanse sa-l învingă pe candidatul socialist’, a declarat Lupu.

„Decizia de astăzi poate pare una șocantă pentru unii, însă pentru noi, pentru PDM, este una calculată, care reiese din interesul țării. Prin această decizie ne dorim să consolidăm vectorul european al țării și să facem ireversibilă dezvoltarea ei’, a declarat la rândul său vice-președintele PDM, Vlad Plahotniuc.