Madison Kays – Svetlana Kuzneţova în finala turneului de la Cincinnati

Americanca Madison Keys, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 16, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 7-5, 6-4, pe compatrioata ei Sofia Kenin, locul 22 WTA, calificându-se în finala turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati. Kays a condus în primul set cu 5-2, dar a fost egalată de Kenin, înainte ca finalista US Open din 2017 să se impună cu 7-5. În setul al doilea, a fost rândul lui Keys să revină, de la 1-3 şi 3-4, cu break. Ea a câştigat şi acest set, cu 6-4, după o oră şi 22 de minute de la start. În finală, Keys, care a trecut în optimi de Simona Halep, va evolua cu rusoaica Svetlana Kuzneţova, locul 153 WTA, care s-a calificat în această fază trecând în semifinale de numărul doi mondial, sportiva australiană Ashleigh Barty, scor 6-2, 6-4, în 68 de minute. Madison Keys, 24 de ani, va juca a noua finală din carieră, a doua din acest an, ea având până în prezent patru titluri. Ea conduce cu 3-0 în întâlnirile cu Svetlana Kuzneţova, după victorii în două seturi, toate pe hard, ultima în 2016. Kuzneţova, 34 de ani, fostă numărul 2 mondial, câştigătoare la US Open, în 2004 şi French Open, în 2009, va disputa finala cu numărul 42 din carieră şi va lupta pentru trofeul cu numărul 19. Finala de la Cincinnati va avea loc la ora 21. Câştigătoarea va primi un premiu de 544.500 de dolari şi 900 de puncte WTA, iar învinsa 269.576 de dolari şi 585 de puncte WTA. (sursa: www.news.ro)