POEME ESTIVALE VII

Învierea

Naște-mă mai repede

să mai am timp

să și mor

Trezirea

să-mi fie sculptată

în aripi de fluture

și astfel să zbor

înspre esența lucrurilor

cu chip de popor

Naște-mă mai repede

să mai am timp

să și mor

Să fiu

în cele din urmă

și înainte de toate

trezirea din moarte!

Eu sunt tuuu!

Locul pe care stai

este atât de strâmt

încât eu singur îți par

un palat

cu grădinile Edenului

prinse 

de jur împrejurul privirii

rătăcitoare și greu de adunat…

Este ca și cum

ți-ai privi degetul inelar

fără să-ți vezi inelul

sau ai privi

de jur împrejurul gleznei

și nu ți-ai observa brățara…

Într-o astfel de îndepărtare de tine

te strig

fără să te chem

fără să-ți pronunț numele

în care tot se mai prăbușește

mănăstirea

Doar strig pur și simplu

și singurul

ecoul îmi răspunde:

Olariu! O la ri uuuu! 

Eu sunt eu și tu ești tu!

Tu ești eu și eu sunt tuuuu!

Ia-mă în seamă, dar alege-l pe el

Evreul

nu poate fi decât

evreu!

(indiferent de țara

în care trăiște

sau din care vine)

un evreu face cât doi evrei

atunci când

e unul singur

și începe să facă

cât o sinagogă

atunci când

afacerea îl mută

în Țara lui Inghelă

Totul se întâmplă

pe pământul făgăduinței

rămas în urma pasului

unui singur evreu

căci și atunci ne dăm seama

că unul e unu

chiar dacă mulți

ni se pare că sunt

– Doamne,

ia-mă în seamă,

dar alege-l pe el!

ADI CRISTI