ÎMI SACRIFIC POPORUL PENTRU A-I SALVA VIITORUL

Bâlciul deșertăciunilor. Nu este vorba despre cunoscutul roman omonim al scriitorului englez William Makepeace Thackeray, născut în Calcutta din ultima parte a secolului al XVIII -lea. Vorbim astăzi despre o altă saga, despre o altă copie fidelă a unei realități greu de ignorat, greu de trecut cu vederea, atâta timp cât în acest peisaj s-au consumat fragmente vii ale vieții în care am fost implicați toți cu voia sau fără voia noastră.

În singurul for legislativ al țării, prin votul aleșilor, trimiși acolo să ne reprezinte, moțiunea de cenzură inițiată de opoziția parlamentară reunit[ s-a dat răspunsul la întrebarea: Cade Guvernul Dăncilă sau nu cade?! Trece sau nu trece moțiunea de cenzură? După săptămâni fierbinți, după evenimente surprinzător de spectaculoase, s-a ajuns ca fiecare vot să fie curtat, să fie pândit, să fie scos în fața națiunii, fie pentru supunerea sa oprobriului public, fie pentru aprecierea maturității ce a dus la schimbări radicale sau la conservarea continuității măsurilor luate în favoarea interesului național. A căzut Guvernul Dăncilă!  

Un scor foarte strâns, de numai cinci voturi, cu tot cu trădări. chiar dacă a dat câștig de cauză liberalilor, ar trebui să fie înțeles de PSD sub  forma unui avertisment dintre cele mai grave, în spatele căruia să se afle șuieratul glontelui, care a trecut milimetric pe lângă urechea social-democrației.  

O astfel de procedură este periculos a fi repetată, atâta timp cât nimeni nu mai poate garanta o nouă șansă la supraviețuire.

Ca tip de atitudine, PSD ar trebui să fie cât mai aproape și cât mai atent aplecat de ceea ce va face de acum înainte din poziția învinsului. Este necesară o apropiere imediată de problemele vieții, reușind să fie identificate adevăratele cauze ale inevitabilelor eșecuri. Nu poți guverna știind că ceea ce faci tu acum are doar efectele acțiunilor pompieristice, iminente. Este nevoie de o plajă mult mai mare de respirație asigurată, astfel încât să fie posibilă continuitatea, prelungirea stării de bine până la nivelul obișnuinței. 

Se știe că schimbarea șefilor nu este altceva decât bucuria nebunilor. Ideea deja verificată practic, aceea că puterea corupe, nu ne poate oferi o garanție în favoarea ruperii continuității, apropierii de o nouă perspectivă, mult mai dinamică și mult mai atentă la următorul pas. Avem nevoie de acest tip de stabilitate, de această garanție că dincolo de spectacol se află totuși esența tuturor împlinirilor ținute până atunci în stand by.

Înspre un astfel de deznodământ încercăm să ne obișnuim pașii, să ne învățăm rolul cetățeanului responsabil, chiar dacă  reprezentanții noștri au uita de noi, de problemele noastre, timp de 30 de ani, așa cum au uita de promisiunile lor făcute în momentul în care ne-au cerut voturile.

Ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlament a fost o luptă specifică forțelor mercenare. Nu s-a luptat nimeni pentru binele cetățeanului, atâta timp cât toți s-au luptat pentru binele lor, a celor care și-au apărat Puterea, precum și a celor care și-au dorit de aproape patru ani să ajungă la putere, în postura Guvernului lui Klaus Werner Iohannis

Un astfel de obiectiv nu poate fi considerat de esență electorală, atâta timp cât în spatele lui au fost descoperite tot felul de înțelegeri oneroase, tot felul de jocuri de culise, fără ca acestea să aibă vreo legătură cu dezvoltarea țării, cu creșterea nivelului de trai, cu îmbunătățirea vieții de zi cu zi, cu o importantă reducere a decalajului între cel bogat și cel sărac, atunci când ambele categorii își bazează câștigul pe muncă dreaptă. 

Poate de aceea în locul strigătului de bucurie, în locul strigătului datorat victoriei suntem obligați la o dreaptă cumpătare, știind deja că suntem prizonierii merelor otrăvite, astfel încât în ambele situații de victorie ne-am pricopsit cu câte un fruct otrăvit. Singura diferență dintre cele două mere este dată doar de culoare, mărul galben și mărul roșu. Nu mai contează cine a câștigat, când soarta noastră va fi aceeași. Vom fi nevoiți să ne pregătim de ultimul drum, dar nu în sensul că, după parcurgerea acestuia, va urma autostrada fericirii, cât mai ales să ținem cont de faptul că dincolo de noi nu va fi nici un alt popor care să ne ia locul.

Riscăm să ajungem o țară așa cum și-a visat-o Traian Băsescu în momentul în care a decis să-și sacrifice poporul pentru a-i salva VIITORUL!

Încă se mai poartă această anomalie, acest handicap dictat pe bună dreptate de conducătorul care și-a mințit poporul, fără ca să i se clintească un fir de păr de pe cap. Este adevărat că, de la o astfel de pedeapsă l-a salvat calviția, dar și nepăsarea celor de lângă el sau, mai exact spus, lipsa de demnitate, verticalitate, curaj, intoleranță la slugărniciile și trădările  cicisbeilor și filistinilor. A căzut Guvernul, cine mai urmează?

ADI CRISTI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.