SURSE: Primele nume de miniştri vehiculate în PNL: Turcan la Educaţie, Bogdan la Interne, Hurezeanu la Externe

În interiorul PNL au început deja să fie vehiculate primele nume de miniștri care ar putea face parte dintr-un viitor guvern condus de Ludovic Orban. Surse liberale au explicat pentru G4Media.ro că încă nu au fost discuții formale despre ministere și miniștri, dar că, în diverse grupuri de lucru ale partidului, sunt luați în calcul, în primul rând, specialiștii pe diverse domenii. De asemenea, au mai explicat sursele citate, niciun nume de ministru nu a fost până acum discutat cu președintele Klaus Iohannis, cel care va avea un cuvânt greu de spus în ceea ce privește componența viitorului Cabinet. Astfel, printre numele vehiculate până acum se numără cel al secretarului general al PNL, Robert Sighiartău. El este dat ca 100% sigur că va ocupa un portofoliu de ministru, cel mai probabil cel al Dezvoltării Regionale. Un al doilea nume vehiculat este al Ralucăi Turcan, prim-vicepreședinte PNL. Potrivit surselor din PNL, Turcan ar urma să preia portofoliul Educației. Deputatul Virgil Popescu, vicepreședinte al Comisiei pentru Industrii, este vehiculat la un posibil Minister al Energiei și Economiei, în cazul în care cele două vor fi comasate. Totuși, sunt discuții în partid să se facă o comasare între Ministerul Energiei și Departamentul de Schimbări Climatice din Ministerul Mediului, pe modelul Comisiei Europene, minister care să se numească al Energiei și Schimbărilor Climatice. ”Din comasarea Energiei cu Economia ar rezulta un minister greu de gestionat, cu multe probleme, așa cum s-a întâmplat și în trecut când a mai funcționat în această formulă”, au declarat surse liberale pentru G4Media.ro. Alte nume vehiculate pentru a prelua portofolii ministeriale sunt: Rareș Bogdan la Apărare sau Interne, Vlad Nistor la Cultură, Emil Hurezeanu sau Cristian Diaconescu la Externe, Lucian Bode la Transporturi și Emil Dumitru la Agricultură. (sursa: www.g4media.ro)