Breaking News

O NOUĂ METODĂ DE INJECTARE FACE VACCINUL BCG, ÎMPOTRIVA TUBERCULOZEI, MULT MAI EFICIENT

Un studiu efectuat pe maimuțe de cercetători americani a arătat că vaccinul BCG, împotriva tuberculozei, este mult mai eficient dacă este administrat intravenos, în loc de subcutanat, cum este în prezent standardul. Până când metoda va fi declarată sigură și pentru oameni mai este cale lungă și sunt necesare teste riguroase.

Autorii studiului au împărțit subiecții – maimuțe rhesus, care sunt mai vulnerabile la tuberculoză ca oamenii – în șase grupuri. Primului i-a fost administrat vaccinul BCG normal, subcutanat. Celui de-al doilea i s-a administrat la fel, dar în doză mult mai mare. Celui de-al treilea i s-a administrat nazal, celui de-al patrulea i s-a administrat atât subcutanat, cât și nazal, iar celui de-al cincilea i s-a administrat intravenos o doză crescută. Al șaselea grup, cel de control, nu a primit vaccin.

După șase luni, numai maimuțele cărora le-a fost administrat intravenos vaccinul au fost bine protejate. Mai exact, nouă din 10 maimuțe injectate astfel nu au prezentat nicio inflamație la nivelul plămânilor. Mai mult decât atât, au avut de 100.000 de ori mai puține bacterii de tip Mycobacterium tuberculosis în plămâni.

Studiul a fost desfășurat de oameni de știință de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Pittsburgh și de la Institutul Național al SUA pentru Alergii și Boli Infecțioase. Ei trebuie să stabilească în continuare cât timp durează protecția

Deși, în mod normal, vaccinurile destinate copiilor nu sunt injectate în vene, un vaccin experimental împotriva malariei administrat astfel câtorva sute de copii, în Africa, a avut rezultate promițătoare.

Vaccinul împotriva tuberculozei, cunoscut ca BCG (Bacille Calmette-Guérin), este utilizat din 1921 și considerat sigur pentru nou-născuți, însă nu este foarte eficient. Apără nou-născuții de unele forme foarte grave de tuberculoză, însă efectul său scade în timp, astfel că nu protejează adolescenții sau adulții de boala pulmonară provocată de Mycobacterium tuberculosis, ce provoacă cele mai multe decese. Sursa: www.sanatateatv.ro