Franţa ar putea închide încă două reactoare în perioada 2025-2026


Franţa ar putea închide încă două reactoare în perioada 2025-2026 , mai devreme decât se estima, dacă vor fi adecvate condiţiile de piaţă şi va merge mai departe cu planul de a închide 14 reactoare până în 2035, se arată într-un document guvernamental aflat în dezbatere publică, transmite Reuters.

Activitatea celor două reactoare nucleare de la Fessenheim, cele mai vechi din Franţa, va fi oprită anul acesta, în februarie şi în iunie.

Franţa, dependentă de energia nucleară, vrea să-şi reducă procentul reprezentat de energia nucleară în producţia de electricitate de la 75% în prezent la 50% până în 2035.

„Dacă anumite condiţii legate de preţul electricităţii şi evoluţia pieţei europene de electricitate sunt îndeplinite, închiderea a încă două reactoare ar putea avea loc în perioada 2025-2026. Decizia va fi luată în 2023”, se arată în document.

Grupul energetic francez EDF ia în considerare închiderea unor reactoare de la centralele din Blayais, Bugey, Chinon, Cruas, Dampierre, Gravelines şi Tricastin, ca parte a planurilor de reducere a energiei nucleare.

EDF, controlat de statul francez, operează 58 de reactoare nucleare şi este responsabil pentru aproximativ 75% din producţia de electricitate a Franţei. Însă în ultima vreme compania a fost afectată de desele opriri ale reactoarelor din motive de securitate şi în plus trebuie să facă investiţii de aproximativ 55 de miliarde euro pentru modernizarea centralelor nucleare. AGERPRES