Colegiile ministerelor din R. Moldova se vor întruni în şedinţe

Chişinău, 3 feb. /MOLDPRES/. Începând cu ziua de luni, 3 februarie şi pe parcursul întregii luni, toate ministerele din R. Moldova vor desfășura ședințele lărgite ale colegiilor lor, la care vor fi făcute publice rezultatele pentru 2019 dar şi prioritățile pentru 2020. Anunţul a fost făcut luni de premierul Ion Chicu, după şedinţa de lucru cu şeful statului, Igor Dodon şi speakerul Zinaida Grecianîi, comunică MOLDPRES.

Potrivit premierului, în cadrul acestor ședințe vor fi discutate realizările dar şi eșecurile din 2019, an în care țara a avut trei guverne. “La aceste şedinţe au fost invitați şi foştii miniștrii din guvernele Filip și Sandu. Pentru ședința de la Ministerul Finanțelor a fost expediată o invitație pentru Natalia Gavrilița, ex-ministru în guvernul Sandu”, a spus Chicu.

Șeful executivului nu a exclus faptul că după aceste şedinţe ar putea exista şi remanieri în ministere, inclusiv în rândul miniștrilor.

Potrivit graficului făcut public, astăzi va avea loc şedinţa colegiului Ministerului Finanţelor. Mâine, 4 februarie, se vor întruni colegiile Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene şi Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, pe 10 februarie cel al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, la data de 18 februarie cel al Ministerului de Interne, la 25 februarie – Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, iar până la finele lunii şi celelalte ministere.