La un pas de retrogradare, CSM Politehnica Iaşi se întăreşte cu fotbalişti din liga a III-a

Aflată pe loc de baraj, cu numai două etape înainte de finalul sezonului regulat, CSM Politehnica Iaşi se întăreşte în vederea abordării play out-ului cu fotbalişti din liga a III-a. Ultimul jucător “înregimentat” în lotul alb-albaştrilor este fundaşul central Fomba Bourama. În vârstă de 20 de ani, acesta a fost împrumutat până în vară de la formaţia de liga a treia CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, oficialii din Dealul Copoului având opţiune de cumpărare definitivă a jucătorului la finalul sezonului. Născut în Mali, noul stoper al Iaşului a fost titular în toate cele 15 partide disputate în tur de ocupanta locului 3 în seria I a Ligii a III-a. (E.M.)