Supermarket

Afacerile din comerţul cu ridicata s-au majorat, în 2019

Afacerile din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) s-au majorat, în 2019, ca serie brută, cu 5,7% în comparaţie cu anul precedent, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.

Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2019, majorarea cifrei de afaceri pe segmentul comerţului cu ridicata s-a datorat rezultatelor pozitive înregistrate în comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+11,1%), comerţul cu ridicata nespecializat (+10,2%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+9,5%), comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+9,0%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+6,4%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+3,3%) şi comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+1,8%).

Pe de altă parte, în intervalul analizat, cifra de afaceri la activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata a scăzut cu 12,2%.

Potrivit sursei citate, în decembrie 2019 faţă de aceeaşi lună din anul anterior, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a crescut în termeni nominali cu 7,1%, ca urmare a activităţilor din: comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+16,6%), comerţul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+10,9%), comerţul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+8,3%), comerţul cu ridicata nespecializat (+6%), comerţul cu ridicata specializat al altor produse (+4,9%), comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+4,9%) şi din comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+1,2%).

În schimb, afacerile consemnate în activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata s-au diminuat cu 12,4%.

Totodată, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 5% în ultima lună a anului trecut, comparativ cu decembrie 2018.

La nivel comparativ, decembrie 2019 vs noiembrie 2019, afacerile înregistrate în comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) au scăzut ca serie brută (-5,1%), iar ca serie ajustată au rămas neschimbate. AGERPRES