Breaking News

Tăriceanu: Parlamentarii ALDE nu vor participa la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului ale candidaţilor de miniştr

Parlamentarii ALDE nu vor participa la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului ale candidaţilor de miniştri pentru Guvernul Ludovic Orban II, a anunţat, luni, preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.

„Dacă aţi crezut că dărâmarea Guvernului PSD de către cei care l-au susţinut a fost cel mai penibil moment din politica post-decembristă, aşteptaţi să vedeţi spectacolul din zilele care urmează. Aceiaşi candidaţi care în urmă cu 3 luni veneau în faţa parlamentarilor să-i convingă de faptul că sunt potriviţi să conducă destinele românilor vor veni, în zilele care urmează, să ne convingă de faptul că nu sunt buni de nimic şi, în consecinţă, nu ar trebui votaţi. Noaptea minţii, nu altceva! Aici începem să nu mai vorbim despre penibilul situaţiei, ci despre un cinism nemaiîntâlnit în politica românească a ultimilor 100 de ani, probabil. Doar în secolul XIX, în primii ani de domnie ai lui Carol I, s-a mai pomenit un asemenea haos politic. Atunci, în cinci ani schimbaseră 10 guverne, cu 30 de remanieri. Nu pare că suntem prea departe”, a scris Tăriceanu, pe Facebook.

Liderul ALDE şi-a exprimat nemulţumirea faţă de organizarea unor alegeri parlamentare anticipate.

„Nimeni nu a putut să răspundă ce este în spatele acestui circ creat de preşedinte şi PNL. Nu poate nimeni să dea un răspuns logic acestei obsesii pentru alegeri anticipate, pentru că nimeni nu mai crede că doar disperarea de a câştiga câteva locuri suplimentare în Parlament stă la baza sacrificării creşterii economice, a stabilităţii politice şi economice. Pare că e mai mult decât atât şi înclinăm cu toţii să credem asta în condiţiile în care niciun lider al partidului de guvernământ sau purtătorul său oficial de cuvânt, preşedintele Iohannis, nu ne spune care sunt măsurile pe care nu le pot lua acum, dar vor putea să le ia după alegerile anticipate. Nimeni nu are o explicaţie despre ce vor schimba, într-un mod atât de fundamental, nişte alegeri care se ţin cu 3-4 luni mai devreme decât cele la termen. Românii au dreptul să primească răspunsuri la aceste întrebări simple. La fel şi partidele parlamentare cărora li cere să participe la dezbaterile parlamentare”, a explicat Tăriceanu.

Potrivit preşedintelui ALDE, „lipsa acestor răspunsuri” ar putea justifica faptul „că scopul principal al anticipatelor este de a consfinţi o majoritate care să pună capăt calendarului de mărire a pensiilor, alocaţiilor şi salariilor, precum şi de a demara alte măsuri de austeritate”.

„ALDE a votat învestirea Guvernului Orban I cu credinţa că România are nevoie de stabilitate, are nevoie de un Guvern care să păstreze creşterea economică, să continue investiţiile în infrastructură, să acceseze fondurile europene. În schimb, am primit un Guvern care în loc să guverneze a făcut numai politică îngustă, politică de partid. O vorbă de duh spune că, dacă m-ai păcălit o dată, să-ţi fie ruşine, dar dacă m-ai păcălit şi a doua oară să-mi fie mie ruşine. Noi ne-am luat porţia de păcăleală şi nu suntem singuri, ci împreună cu toţi românii care şi-au pus speranţele în preşedintele Iohannis şi Guvernul PNL. Nu vom participa la şarada Guvernului Orban II şi nu vom fi parte la mascarada pusă la cale de cei cărora le pasă doar de interesul lor. Vom arăta tot atâta interes faţă de audierile sau votul din Parlament pe cât interes arată ei poporului român”, a mai scris Tăriceanu. AGERPRES