FeaturedFluxNational

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru: După Paşti va fi făcută o evaluare a situaţiei epidemiei de coronavirus din România

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, la Cluj, că după Paşti va fi făcută o evaluare a situaţiei epidemiei de coronavirus din România şi că până atunci rămân în vigoare măsurile anunţate până acum.

„Avem o perioadă până după sărbătorile pascale (…), iar în acest context o să avem o evaluare după 7-10 zile după sărbătorile pascale”, a spus Nelu Tătaru, cu referire şi la situaţia românilor care între timp se mai întorc din străinătate.

El a menţionat că până atunci priorităţile rămân cele referitoare la asigurarea echipamentelor de protecţie, la precauţie, distanţare socială, izolare voluntară şi asigurarea medicaţiei.

În context, el a spus că în cursul acestei săptămâni vor sosi în ţară 30 dintre cele 200 de ventilatoare pe care le achiziţionează România.

Nelu Tătaru a avut, miercuri, o întâlnire la sediul Prefecturii Cluj cu managerii de spitale clujene şi cu conducerile judeţene ale DSP şi Casei de Asigurări de Sănătate. AGERPRES

Related Articles

Check Also
Close
Back to top button