O ROMÂNIE ANORMALĂ

Din nou începem să ne trezim (fără a ne deștepta) în abandonatele încleștări pricinuite de ifosele disputelor politice. Șocul produs de declarațiile intempestive ale președintleui Klaus Werner Iohannis aruncă din nou țara în aer, de această dată punând gaz pe foc și pe teritoriul Câmpiei Panonice, acolo unde președintele nostru încearcă să importe acel pârjol cu țintă precisă, a unei înțelegeri secrete dintre liderul PSD și primul ministru ungar Viktor Orban, privind cedarea Transilvaniei Ungariei (visul de decenii al maghiarilor).
Scandalul a activat, asemenea pârjolului, spaima de a da foc la țară, mai ales că obrăznicia maghiară nu s-a lăsat așteptată, atunci când au simțit mingi ridicate la fileu. De regulă, acest subiect al ”retrocedării Ardealului” a fost dintotdeauna un punct sensibil care a explodat inevitabil doar în patimi greu de stăpânit și nicidecum într-un demers constructiv, care să respecte drepturile inalienabile ale celor două țări, funcție de politica internă ale acestora.
Cu fiecare zi care se îndepărtează de momentul exploziei prezidențiale lucrurile devin din ce în ce mai limpezi, atacul lui Klaus Werner Iohannis rămâne dezgolit de subiect, de profunzime, păstrând doar consistența formelor fără fond. Atacul prezidențial a avut ca subiect doar reluarea măcelului față de PSD, față de majoritatea parlamentară, pe care nu ezită să o definească din nou ca fiind nocivă, de parcă ea nu ar fi expresia votului aceluiași popor care l-a ales și pe el președinte. În cinci ani consistența electoratului nu se schimbă într-atât încât să crezi că votanții de azi ar ar fi alții decât cei de ieri, că la votul din 2016, majoritatea care a votat PSD în 2020 nu mai există, astfel încât să motiveze obsesia prezidenţială, aceea a votului toxic. Ceea ce nu vrea să țină minte Klaus Werner Iohannis (sau nu vrea să înțeleagă) se referă la banalul subiect, acela de a identifica și mai ales de a respecta valoarea votului într-o democrației funcțională. Pentru președintele de la Cotroceni contează doar votul românilor din 2019, vot care l-a fixat în funcția de Președinte al României pe Klaus Werner Iohannis, dar nu mai contează votul din 2016, vot perfect valabil până la iminentele alegeri din 2020. Nu poți să susții, tu, preşedintele țări, că votul parlamentar nu mai contează, nu mai este valabil, pentru că, vezi Doamne, la alegerile europarlamentare, la alegerile prezidențiale, din 2019, țara a votat altfel.
Nu, domnule Președinte, va vota altfel pentru administrațiile locale ale anului 2020 doar la Alegerile locale din 2020 sau pentru Parlament – la Alegerile Parlamentare din 2020. Acest virus indus în electorat este mult mai periculos decât pandemia Covid-19, atacând fibra conștiinței naționale, a poporului alergat pe câmpiile patriei de acest preşedinte care, într-adevăr crede că poporul său este unul de handicapați, incapabili să vadă răutatea și gesturile fasciste din comportamentul pramatie? Chiar să fim, într-adevăr, lipsiți de capacitatea de a-l lua pe acest neica nimeni de guler, arătându-i ieșirea, imprimându-i chiar acea mișcare datorată șutului în fund, ce ajunge să fie un pas înainte, fie el și pas cu pas (ceea ce ne va pune în situația de a repeta lovitura cât este necesar!)
Este adevărat, Klaus Werner Iohannis simte cum i se mișcă verticalitatea, cum prăbușirea îl bate pe umăr, venindu-i din spate, mai ales că două instituţii de sondare a opiniei publice, cele mai importante din țară, CURS și IMAS, semnalează prăbușirea PNL cu mai bine de 10%, ajungând la 33%, respective la 34% de la procentele pe care liberalii se situau în apropierea lui 46% respective 43%. ȘI încă nu se poate vorbi de un prag final, atâta timp cât OMS recunoaște că strategia încurajată de ea, aceea privind distanțarea social s-a dovedit o mare ratare față de imunizarea suedeză. NU cred că noi am greșit, nu cred că noi nu am ales soluția creștinească a respectului față de cetățean, al limitării deceselor, dar și a evitării supraaglomerării spitalelor, în zona ATI.
Dar, nu contează ce cred eu, contează ce crede media populației căreia i se oferă și alternativa recomandărilor suedeze și nu a ordonanţelor militare românești, ordonanțe care i-a amendat de le-au mers fulgii, scoţându-le din buzunare zeci de milioane de lei, trimiţându-i și la judecată în aproape 500 de dosare.
Repet, eu cred că bine le-a făcut, poate chiar trebuia să fie mai duri cu acești derbedei! Dar, media populației cred că este de o cu totul altă părere. Cred că, în psihologia poporului român, victima are susținerea majorității populației, care nu ezită să o vaite, să-i țină partea, cerând clemență și iertare.
Dacă un tâmpit, un prost, un alienat mintal aruncă o piatră în lac și zece înțelepți sar să o scoată, atunci un astfel de exerciţiu ne spune, fără nici o altă demonstrație, locul în care ne aflăm. Unde ne aflăm?! Într-o Românie anormală, care se străduiește să pară normală.
ADI CRISTI