Ne pregătim de paranghelie. Mirosul libertății vine din smulgerea de lanțuri incandescente, din nerăbdarea ruperii porților închisorilor pașnice ale caselor noastre. Situația devine din ce în ce mai febrile, activitățile vizate de această ”primă eliberare”, sunt deja invitate la scoaterea huselor de pe biciclete, undițe, și mai ales de pe mersul pe jos, această Cenușăreasă a mișcării. Evident că, fiind în România, cea mai simplă propoziție formulate de Klaus Werner Iohannis este repetată și dezvoltată într-o direcţie contrară de Ludovic Orban de la care ministrul Afacerilor Interne, Marcel Velea nu ezită să adauge fel de fel de floricele, pentru a-i îmbunătății conținutul, conținut care nu seamănă în mesaj și în spirit cu ceea ce au încercat să transmită conducătorii supremi.
Intrăm într-o nouă etapă a comunicării. Din 15 mai președintele iese din jocul diviziunii muncii în spațiul Covid-19, tot greul rămâne pe organismul care a gestionat criza coronavirusului, pe timpul ordonanţelor militare, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, organism condus nemijlocit de Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Velea, cel care a dat seamă în fața prim ministrului Ludovic Orban, fiind, în același timp, așezat cu capul pe ghilotina lui Klaus Werner Iohannis. În condițiile noii stări, starea de alertă totul se va întâmpla prin măsurile legiferate prin lege (ordonanțe de urgență) ceea ce va transfera bătălia în Parlament, fără doar și poate mărindu-se presiunea politică asupra măsurilor medicale pe care această criză le va reclama, din ce în ce mai present, din ce în ce mai fără putința evitării lor, chiar dacă acestea vor scoate din buzunarul țării din ce în ce mai multe fonduri.
Acest tip de evaluare, necesară aflării, în termenii cât se poate de detașați de luptele politice, paradoxal va pune gaz pe foc, mai ales în spaţiul celor care și-au asumat guvernarea sau, mai corect spus, a celor care au fost surprinşi la guvernare de viitura care s-a abătut asupra lumii, calamitate pe care unii au avut norocul surprinderii lor în opoziției, în carantină politică în care toate cheltuielile vor fi decontate de cei pentru care guvernarea a ajuns să fie pedeapsa cea mai mare, privind doar involuția lor în sondajele de opinie. Aici, la masa adevărului, Rareș Bogdan atacă nepăsarea guvernaților față de românii din diaspora, gest pentru care a fost judecat de mai marii liberali, fără însă a se face prea mult fum, căci, Ludovic Orban știe că ”de unde iese fum este și foc”. Din această perspectivă Rareș Bogdan se poziționează lângă chinuiții din diaspora, construindu-și deja un cap de pod, de care va depinde din nou direcționarea voturilor înspre PNL, dacă liderul liberalilor va fi mai deștept decât îl prezintă istoricul său de om politic.
Deja nu mai este nevoie de o altă abatere a atenție opiniei publice, fiind suficientă goana pregătirilor ieșirii din casă. Fiecare încearcă să se așeze în pătrățelele primelor descătușări, să-și găsească un loc cât se poate de confortabil, de această data având grija grijilor de a se încadra în textul legii. Monstruoasele amenzi, care, prin mărimea lor, au desființat zicerile din bătrâni, de genul ”Greșeala este omenească”, ”Numai cine nu greșește, nu muncește”, au reușit, în cele din urmă, să atragă atenția că legea este dată, pentru a fi respectată, fără ca să mai existe acel dubiu dictează acea realitate în care ”doar proștii se opresc în fața legii, în timp de ”deștepții” găsesc ei o portiță prin care să treacă, prin care să ocolească acele prevederi ale legii incomode pentru interesele lor.
Se vede cu ochiul liber deja că revenirea la normalitate adăugă norme comportamentale străine până la întâlnirea cu Covid-19. Precauția, prevenția, respectarea distanțării sociale au început să fie parte din reflexele individuale, la care se adaugă luarea în seamă a igienei individuale, la care se insistă pe felul în care ne spălăm pe mâini, cu apă caldă și săpun. O astfel de precizare, dar, mai ales, o astfel de constatare a principalului mod de a învinge din față coronavirusul Covid-19, ne va face să nu mai fim asimilați cu poporul care nu se spală pe mâini, poporul cu cele mai murdare mâini, dacă nu ne va fi indiferent consumul de săpun pe cap de locuitor, sau, mai corect spus, pe mâini de locuitor.
Dacă vom încerca să ne revenim în noile coordonate dictate de viața de zi cu zi, cu siguranţă că, făcând parte dintr-un popor creativ, vom reuși să recuperăm, poate mai mult decât alte popoare, șansa unei vieți normale. Normalitatea, oricât de anormală poate fi ea privită din exterior, face parte din aspirațiile înspre care fiecare din noi încearcă să se îndrepte.
ADI CRISTI