Starea de urgenţă controversată adoptată în Ungaria pentru a lupta împotriva noului coronavirus ar urma să fie ridicată la 20 iunie, a anunţat marţi guvernul premierului Viktor Orban, acuzat că a profitat de pandemie pentru a-şi consolida puterea, relatează AFP şi Reuters.
„Un proiect de lege care cere guvernului să pună capăt stării de urgenţă este înaintat astăzi parlamentului”, a scris ministrul Justiţiei, Judit Varga, pe Facebook, adăugând că „odată cu adoptarea acestei legi, starea de urgenţă ar urma să se încheie la 20 iunie în Ungaria”.
Legislaţia de urgenţă adoptată la 30 martie i-a acordat premierului naţionalist puterea de a guverna prin decret până când cabinetul său declară încheiată pandemia.
Unele din cele peste 100 de decrete publicate de atunci au restrâns puterile autorităţilor locale şi mijloacele lor financiare pentru a combate pandemia.
Poliţia a anchetat de asemenea zeci de persoane acuzate de „alarmism” după ce au publicat afirmaţii critice pe reţelele de socializare în privinţa gestionării epidemiei.
La nivel naţional, dar şi european, numeroase voci şi-au exprimat criticile, acuzându-l pe Orban că profită de criză pentru a slăbi democraţia în Ungaria, o ţară membră a Uniunii Europene unde statul de drept a fost deja fragilizat de zece ani de când Orban este la putere, comentează AFP.
Comisia Europeană a cerut la începutul lunii mai ca Ungaria, vizată din septembrie 2018 de o procedură judiciară pentru presupuse încălcări ale valorilor fondatoare ale UE, „să revină în clubul ţărilor incontestabil democratice”.
Budapesta a respins întotdeauna criticile.
„În ultimele luni, guvernul ungar a fost atacat cu acuzaţii fără fundament, însă informaţiile înşelătoare în legătură cu noi s-au dovedit încă o dată false”, a scris marţi Judit Varga.
Ea a cerut că detractorii „să îşi ceară scuze că au dus o campanie de defăimare, în loc să coopereze în lupta împotriva virusului”.
Rugat să clarifice dacă ridicarea stării de urgenţă înseamnă şi anularea puterilor speciale ale premierului, purtătorul de cuvânt al guvernului, Zoltan Kovacs, a spus că „prin definiţie cele două merg mână în mână”.
Ungaria, care numără 9,8 milioane de locuitori, înregistra oficial marţi 3.771 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, dintre care 499 de decese.AGERPRES