Noile cutremure din Italia nu au fost replici ale celui din august, ci un seism ”dublu” clasic

Cutremurele puternice înregistrate miercuri seara în centrul Italiei nu au fost replici ale seismului catastrofal din luna august, ci mișcări telurice noi, ”un dublu” care lovește cu regularitate regiune, a explicat Mario Tozzi, expert la Institutul de geologie a mediului și geo-inginerie (Igag) din cadrul Consiliului național de cercetare din Italia.

„Ce s-a întâmplat miercuri este tipic pentru cutremurele din această regiune a Italiei, cu așa-numitul ‘dublu al centrului Apeninilor”’, a continuat expertul. În regiune, cutremurele se produc frecvent câte două și ajung chiar ca al doilea, cum a fost cazul miercuri seara, să fie mai puternic decât primul, relatează France Presse.

Astfel, în 1997, patru tehnicieni au fost uciși într-un al doilea seism în timp ce inspectau Bazilica Sf. Francisc, a doua zi după cutremurul care a lovit Assisi.

„Nu știm dacă este o porțiune ‘adormită’ din falia de la Amatrice”, orașul cel mai afectat de cutremurul din 24 august, care a făcut peste 250 de morți, „sau o altă structură paralelă, un văr foarte apropiat” de această falie, a adăugat Tozzi.

„În lunile următoare, ne putem aștepta la replici ce ar trebui să fie treptat din ce în ce mai slabe”, adaugă Tozzi, chiar dacă este imposibil să fie exclus un alt cutremur similar în săptămânile sau lunile ce urmează.

Situată între placa euroasiatică și cea africană, care o împinge spre nordul Balcanilor, Italia are o mare parte din teritoriu sub risc seismic ridicat.

Această țară a înregistrat aproape 300 de morți în cutremurul din 24 august, mai mult de 300 de decese în 2009 la L’Aquila, aproape 3.000 în zona Napoli în 1980 și până la 95.000 într-un cutremur urmat de un val în 1908, în jurul strâmtorii Messina.