Reprezentanţii elevilor, studenţilor, părinţilor şi ai cadrelor didactice solicită Guvernului organizarea în condiţii de siguranţă a examenelor naţionale – Evaluarea Naţională şi Bacalaureat.
Potrivit acestora, anularea examenelor naţionale şi, implicit, echivalarea lor „nu reprezintă o soluţie care să vină cu adevărat” în sprijinul beneficiarilor primari ai educaţiei.
„Într-un sistem de învăţământ preuniversitar, în care procesul de evaluare nu este unul unitar, existând o serie de discrepanţe, nu doar între unităţile de învăţământ, ci chiar între clasele din cadrul aceleiaşi şcoli, mediile obţinute pe parcursul anilor nu pot substitui examenele de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională. Tragem un semnal de alarmă cu privire la faptul că o serie de cadre didactice din învăţământul preuniversitar continuă să folosească notarea drept un mijloc de coerciţie. Anularea sau amânarea nejustificată a examenului de Bacalaureat este o măsură fără precedent, care ar presupune acordarea diplomelor de Bacalaureat pentru toţi elevii, absolvenţi ai ciclului liceal, care au media generală din anii de studiu mai mare decât 6. Aşadar, având în vedere argumentele menţionate mai sus, în momentul de faţă nu există posibilitatea ierarhizării elevilor în baza acestor medii. De asemenea, această măsură ar fi discriminatorie faţă de toţi deţinătorii unei diplome de Bacalaureat care au susţinut acest examen în perioada 2011 – 2019, inclusiv”, afirmă reprezentanţii mai multor organizaţii.
Potrivit acestora, un alt argument care susţine importanţa organizării examenului de Bacalaureat este faptul că există „riscul major de a fi întreruptă măsura protecţiei speciale” pentru copiii abandonaţi, întrucât diploma reprezintă o condiţie pentru această măsură, aşa cum relevă articolul 55, alineatul 2 din Legea 272/2004.
„În spiritul echităţii şi al garantării principiului egalităţii de şanse, se impune organizarea examenului de Bacalaureat, pentru a-i proteja şi pe elevii care au optat pentru studiul în străinătate, diploma de Bacalaureat reprezentând o condiţie esenţială în acest proces de admitere. (…) În momentul de faţă, se impune organizarea unei evaluări standardizate, care să certifice competenţele elevilor la finalul unui ciclu de studii şi accederea într-un ciclu superior”, precizează sursa citată.
Mesajul către Guvern este transmis de Consiliul Naţional al Elevilor, Asociaţia Elevilor din Constanţa, Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov, Asociaţia Vâlceană a Elevilor, Asociaţia Elevilor din Maramureş, Uniunea Liceenilor Maghiari din România (MAKOSZ), Organizaţia Salvaţi Copiii România, Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”. AGERPRES