Educaţia a fost de multe ori privită cu o lupă electorală, a declarat miercuri vicepremierul Raluca Turcan.
„Educaţia a fost de multe ori – aproape aş spune că la fiecare mandat şi la fiecare schimbare de ministru – a fost privită cu o lupă electorală, să fie bine pentru toată lumea ca să nu supărăm pe nimeni. De aceea am ajuns în momentul de faţă cu educaţia din România să nu fie percepută la nivel de masă acolo unde trebuie să ajungă un stat cu un set de măsuri integrate ca o sursă de dezvoltare şi de reuşită în viaţă. Avem în momentul de faţă nişte excepţii remarcabile cu copii extraordinari, cu rezultate extraordinare, cu profesori cu har şi implicaţi, dar la nivel de masă în continuare România este o ţară a decalajelor uriaşe”, a spus Turcan, în cadrul unei dezbateri online organizate de Fundaţia World Vision România.
Vicepremierul a amintit că la nivelul Guvernului a fost constituit un grup de lucru pentru pregătirea începerii şcolii.
„Am constituit la nivel de Guvern inclusiv în parteneriat cu Preşedinţia României un grup de lucru prin care pregătirea şcolii în viitorul an şcolar să nu fie lăsată pe umerii exclusiv ai Ministerului Educaţiei, ci să fie un efort comun. În acest grup de lucru este şi Ministerul Dezvoltării Regionale. De ce? Pentru că investiţii pe partea de infrastructură se pot face prin Ministerul Dezvoltării Regionale. (…) Am chemat la o discuţie care a fost foarte bună şi reprezentaţii autorităţilor locale, Asociaţiei Comunelor din România, Asociaţiei Municipiilor şi Oraşelor din România şi Asociaţiei Oraşelor din România – trei entităţi administrativ teritoriale cărora le-am spus că începerea şcolii chiar din perspectiva lor ca şi primari nu poate fi lăsată doar pe umerii Ministerului Educaţiei şi eventual ai Guvernului. (…) Au venit cu măsuri alternative despre ceea ce s-ar putea face: de la containere, de la identificare de săli în care să se ţină cursuri, practic un efort şi o deschidere care pe noi ne-au bucurat foarte tare.
(…) Chiar şi confruntarea electorală care se prefigurează a fi în septembrie va avea ca element de departajare modul în care autorităţile locale înţeleg să se implice în pregătirea şcolii”, a arătat Raluca Turcan.
În opinia sa, este dificil ca la grădiniţă şi în învăţământul primar să se ceară predarea online.
„La grădiniţă şi în învăţământul primar este foarte dificil să ceri şi să urmăreşti predarea online. Poate nu o să ajungem să predăm online în învăţământul primar. Dar dacă vom ajunge să mergem pe predarea online atunci evident vor exista şi măsuri de sprijin pentru părinţi”, a mai spus reprezentantul Executivului. AGERPRES