O nouă ediție a „Crosului Companiilor”, duminică, la Iaşi

Duminică, 7 mai, între orele 08.30 și 12.30, Asociația Runners Club organizează „Crosul Companiilor B2Run”. În intervalul menționat, pe traseul evenimentului, respectiv aleea Grigore Ghica Vodă – Stadionul „Emil Alexandrescu” – bulevardul Carol I – Universitatea „Al. I. Cuza” (Corpul B), circulația autovehiculelor va fi oprită, cu excepția tramvaielor, anunţă Primăria municipiului Iaşi, într-un comunicat de presă. Pe durata desfășurării crosului se vor modifica traseele mijloacelor de transport în comun, după cum urmează: traseul autobuzului nr. 42 va fi deviat pe strada Sărăriei, traseul autobuzului nr. 52 se anulează, iar tramvaiele nu vor mai opri în stațiile Universității, Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” și str. George Coșbuc. Jandarmeria, Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier și Poliția Locală vor lua măsurile necesare în acest sens. Culoarul de alergare va fi delimitat de banda de circulație a tramvaielor cu garduri metalice și bandă avertizoare. Pentru orice eveniment cauzat de desfășurarea crosului, organizatorul este direct răspunzător. (E.M.)