Atac cu rachete la Kabul. Cel puţin zece răniţi, între care şi copii

Paisprezece rachete au fost lansate marţi în Kabul, rănind cel puţin zece oameni, inclusiv copii, iar unele ambasade au fost închise, au anunţat oficialităţile afgane, potrivit Reuters. Este necunoscută identitatea atacatorilor. Totuşi, un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a precizat că două persoane au fost arestate. Atacul a avut loc asupra „zonei verzi” a capitalei, care găzduieşte numeroase ambasade şi sediul NATO. Cartierul diplomatic a fost imediat închis, iar angajaţii ambasadelor s-au adăpostit în camere de siguranţă. „Mai multe rachete au fost lansate din două vehicule”, a spus Tariq Arian, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne. Mai târziu, el a afirmat că a fost vorba despre 14 rachete care au lovit diverse ţinte în oraş.  Patru copii se numără între cei zece răniţi. Atacul a avut loc de Ziua Independenţei Afganistanului şi în preajma demarării negocierilor de pace între Statele Unite, aliaţi şi trupele talibane. (sursa: www.news.ro)