Breaking News

Protest la Ambasada Federației Ruse, la comemorarea a 81 de ani de la semnarea pactului Ribbentrop – Molotov

Mai mulți membri ai mișcării politice „Unirea” au protestat, duminică, în fața Ambasadei Federației Ruse. Acțiunea a fost organizată cu ocazia împlinirii a 81 de ani de la semnarea pactului Ribbentrop-Molotov. Liberalul Dorin Chirtoacă a spus că „timpul nedreptății continuă”, fiindcă „și azi practic trăim în baza acestui pact”. Acesta le-a adus un cadou reprezentanților Federației Ruse – un tren din lemn.  „Un tren mai bun decât acela cu care ne-au dus în Siberia în ’41 și în ’49, dar un tren cu care ei să-și ia de aici tot ce este al lor și să ne lase în pace. Să-și ia munițiile din Transnistria, să-și ia agenții și să-i pună în primele vagoane, pe Dodon și pe ceilalți”, a spus președintele PL. Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut și ca Pactul Stalin-Hitler, a fost un tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, semnat la Moscova, la 23 august 1939, de către ministrul de Externe al URSS, Viaceslav Molotov, și ministrul de Externe german, Joachim von Ribbentrop, în prezența lui Stalin. În urma semnării tratatului, România a primit un ultimatum din partea Uniunii Sovietice, prin care se cerea evacuarea administrației civile și a armatei române de pe teritoriul dintre Prut și Nistru, cunoscut ca Basarabia. Amintim că, în 2019, Guvernul Sandu a declarat ziua de 23 august drept zi de doliu național pentru comemorarea victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare. Șeful statului, Igor Dodon, a spus atunci că zilele naționale se stabilesc prin decret prezidențial, menționând că Președinția va sărbători „eliberarea Moldovei de fascism”. (sursa: www.agora.md)