UE va aloca bani Primăriei Chişinău pentru protejarea patrimoniului natural şi cultural

Uniunea Europeană va aloca Primăriei Chişinău 115 mii de euro pentru protejarea patrimoniului natural şi cultural. Un proiect în acest sens a fost votat în cadrul Consiliului municipal Chişinău, relatează Mesager.

Astfel, primăria a fost acceptată să participe la programul ArheoDanube: Parcurile arheologice din zonele urbane ca instrument de dezvoltare locală durabilă.

Datorită acestui proiect, municipalitatea va obţine un studiu de bază privind patrimoniul arheologic din Chişinău şi poziţia sa în politicile şi planurile de dezvoltare locală.

Studiul va fi integrat în Planul Urbanistic General şi cel zonal. Primăria Chişinău va contribui la proiect cu o sumă de 20 de mii de euro. (sursa www.trm.md)