Chişinău, 14 dec. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi amendamentul la proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, care prevede acordarea suportului financiar unic în mărime de 1000 de lei pentru beneficiarii de pensii şi alocații sociale de stat a căror cuantum lunar nu depășește 4000 de lei, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
„Remarcăm în mod special identificarea posibilității de a aloca acest suport bănesc, de data aceasta de o mie de lei. Consider că este un suport binevenit, de care vor beneficia peste 690 000 de persoane”, a precizat premierul Chicu în cadrul ședinței Executivului.
Pentru acordarea suportului financiar unic în mărime de 1000 lei, din contul transferurilor de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de vor fi alocate cca 696 mii de lei.
foto: Guvern