Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu: România are datoria de a ajuta R. Moldova, inclusiv pe calea integrării europene (INTERVIU)

Ancorarea ireversibilă, fermă a Republicii Moldova în sistemul de valori al Uniunii Europene este garanția prosperității și securității cetățenilor acestui stat. Ea rămâne jalonul principal al acțiunilor politico-diplomatice ale Ambasadei României, concentrându-ne pe o serie de priorități de etapă și cooperări sectoriale bilaterale. Declarația aparține Ambasadorului României în R. Moldova, Cristian-Leon Țurcanu.

În cadrul unui interviu exclusiv pentru Deschide.MD, reprezentantul statului român a vorbit despre sprijinul oferit autorităților de la Chișinău pe calea integrării europene. Ambasadorul a precizat că România are datoria de a ajuta Republica Moldova, inclusiv pe calea integrării europene, având în vedere comunitatea de limbă, de cultură și de istorie, pentru consolidarea statului de drept și crearea unei societăți moderne, prospere, fundamentate pe valorile democratice europene.

Vorbind despre invazia rusă în Ucraina și riscurile pentru R. Moldova, Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu a spus că România, ca stat membru UE și NATO, împreună cu aliații săi este pregătită pentru orice scenariu. La fel, șeful misiunii diplomatice a precizat că România susține o reglementare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional și fără afectarea viitorului său proeuropean. 

Deschide.MD: Stimate domnule Ambasador Cristian-Leon Țurcanu, pentru că facem acest interviu de Ziua Limbii Române, care este sărbătorită și în România, aș vrea să începem interviul cu câteva cuvinte despre această sărbătoare.

Cristian-Leon ȚurcanuCu această ocazie specială transmit întreaga mea apreciere și cele mai calde felicitări tuturor celor care cultivă limba română, asigurându-i dezvoltarea, îmbogățind literatura și promovând folosirea ei oriunde s-ar afla. Prin limbă creștem, gândim, învățăm și simțim. Prin limbă visăm la viitor. La mulți ani Limbii Române!

Deschide.MD: Excelența Voastră, preluați conducerea reprezentanței diplomatice a României în Republica Moldova într-un context regional extrem de incert. Care sunt prioritățile mandatului dumneavoastră pentru următorii patru ani la Chișinău?

Cristian-Leon Țurcanu: Vă mulțumesc pentru invitația adresată și pentru oportunitatea de a mă adresa cititorilor dumneavoastră. Este o deosebită plăcere și onoare să revin la Chișinău și mă bucur să am oportunitatea de a continua proiectele și acțiunile predecesorilor mei, încercând, în același timp, să construim inițiative noi.

Ancorarea ireversibilă, fermă a Republicii Moldova în sistemul de valori al Uniunii Europene este garanția prosperității și securității cetățenilor acestui stat. Ea rămâne jalonul principal al acțiunilor politico-diplomatice ale Ambasadei României, concentrându-ne pe o serie de priorități de etapă și cooperări sectoriale bilaterale. În acest sens, există o paletă largă de mecanisme și instrumente negociate și puse în aplicare, pe de-o parte de autoritățile Republicii Moldova, pe de altă parte de către partenerii ei.

Acestea presupun o serie de colaborări și rezultate concrete în domeniile justiție și afaceri interne, comercial-economic, energetic, educație, mass-media, cultură, toate secondate de voință politică de implementare din partea tuturor formațiunilor politice din Republica Moldova și a societății în ansamblul ei.

Desigur, conjunctura în care ne aflăm a acționat ca un catalizator al parcursului european al Republicii Moldova, iar  eforturile susținute, consecvente și rapide ale actualei guvernări de la Chișinău au facilitat înregistrarea de progrese semnificative în procesele de reformă și modernizare, cu efecte palpabile în viața de zi cu zi a cetățenilor.

Bineînțeles, acțiunile noastre, cooperarea bilaterală, relațiile noastre speciale au ca fundament comunitatea de limbă, cultură, istorie și spiritualitate.

Deschide.MD: Republica Moldova a primit de curând, cu sprijinul României, statutul de țară candidat la Uniunea Europeană. Cum intenționează Bucureștiul și care sunt palierele în care poate să se implice pentru sprijinirea Republicii Moldova?

Cristian-Leon Țurcanu: Încă din momentul depunerii cererii de obținere a statutului de stat candidat la aderarea la UE, România și-a arătat disponibilitatea de a sprijini eforturile Republicii Moldova și a sprijinit consecvent Chișinăul pe această cale. Desigur aceasta înseamnă la modul concret legislație europeană deja tradusă, expertiză pe anumite domenii de integrare, sprijin politic pe platformele de dezbateri politice de la nivelul UE, care presupun decizii cu incidență asupra Republicii Moldova și altele.

După cum cunoașteți, la inițiativa miniștrilor afacerilor externe ai României, Germaniei și Franței, a fost lansată la Conferința ministerială de la Berlin, din 5 mai 2022, Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, un instrument fără precedent de susținere multidimensională din partea comunității internaționale pentru Republica Moldova. A doua ediție a Conferinței ministeriale a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova s-a desfășurat în 15 iulie 2022, la București.

Platforma reprezintă un instrument de sprijin pentru Republica Moldova pentru a face față complexului de crize cu care se confruntă datorită invaziei ruse  în Ucraina, precum și pentru a avansa pe calea integrării europene. Aș aminti aici criza umanitară, generată de valul de refugiați care trebuie gestionat de autoritățile de la Chișinău, criză economică alimentată de pierderea unor piețe de desfacere din regiune din cauza războiului, criza energetică care afectează securitatea energetică a țării, o situație care s-a agravat încă din toamna anului trecut, dar care a fost alimentată de efectele războiului din Ucraina.

Așa cum am mai menționat, România are datoria de a ajuta Republica Moldova, inclusiv pe calea integrării europene, având în vedere comunitatea de limbă, de cultură și de istorie, pentru consolidarea statului de drept și crearea unei societăți moderne, prospere, fundamentate pe valorile democratice europene.

Pentru îndeplinirea obiectivului strategic de aderare la Uniunea Europeană, România va continua să sprijine Republica Moldova prin toate pârghiile de care dispune și prin calibrarea demersurilor la nevoile punctuale ale partenerilor de la Chișinău. Vom susține pe mai departe un parcurs ambițios de integrare europeană al Republicii Moldova, cu progrese clare și perspective bine definite, în baza meritelor proprii.

Deschide.MD: Invazia Rusiei în Ucraina a vulnerabilizat și mai mult securitatea Republicii Moldova generând temeri că Rusia ar putea invada, sub varii motive și acest teritoriu. Care sunt prognozele României asupra unei posibile invazii în acest spațiu și dacă există niște scenarii de sprijinirea a Chișinăului într-o astfel de situație?

Cristian-Leon Țurcanu: Este inutil să mai repet că ne aflăm la numai câteva sute de kilometri distanță de războiul nedrept și brutal declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, un conflict armat pe care mulți nu îl mai credeau posibil în Europa vremurilor noastre.  România l-a condamnat ferm încă de la început, manifestându-și în repetate rânduri îngrijorarea față de consecințele acestei agresiuni asupra țării vecine și a întregului continent european. Republica Moldova este poate statul care a primit cei mai mulți refugiați din Ucraina, raportat la populație. Implicațiile acestui fenomen sunt mari, și România a explicat constant în structurile europene și euro-atlantice în care este integrată că R. Moldova a făcut un gest de curaj și solidaritate umană care dovedește că valorile europene nu îi sunt deloc străine. Cu fiecare decizie politică luată în sprijinul R. Moldova, discuția despre apropierea R. Moldova de UE devine mai concretă.

Desigur, România, ca stat membru UE și NATO, urmărește îndeaproape evoluțiile din acest conflict și împreună cu aliații noștri suntem pregătiți pentru orice scenariu.

În câteva luni, România a devenit un simbol al unității, solidarității și coeziunii care caracterizează Alianța Nord-Atlantică.

Sunt prezenți în România peste 5.000 de militari ai statelor membre NATO – din Statele Unite ale Americii, Franța, Polonia, Portugalia, Belgia, Italia, Marea Britanie, Germania și Țările de Jos. Totodată, România găzduiește o serie de structuri ale Alianței, de la Unitatea pentru Integrarea Forțelor aliate și Grupul de luptă NATO, recent înființat, având Franța ca națiune-cadru, la Brigada Multinațională de la Craiova și Comandamentele Multinaționale de nivel Divizie și Corp de la București și Sibiu.

Toate aceste măsuri au caracter defensiv și vorbesc de la sine despre angajamentul nostru de a pune în practică deciziile adoptate la Madrid. Împreună cu aliații și partenerii noștri vom consolida postura NATO de descurajare și apărare în regiunea Mării Negre pe termen lung, în condițiile în care Rusia a fost definită la Summit-ul de la Madrid drept principala amenințare la adresa securității euroatlantice.

Ce poate face România pentru Republica Moldova în această situație extrem de complexă de securitate? O să reiterez ceea ce a declarat recent președintele României, dl. Klaus Iohannis, respectiv că România nu va abandona Republica Moldova  indiferent în care scenariu se va ajunge.

Deschide.MD: Republica Moldova se confruntă încă de la dobândirea independenței față de URSS cu separatismul din Transnistria. Cum vede acum România, luând în calcul și perspectiva clar europeană oferită R. Moldova prin statutul de țară candidată la UE, reglementarea conflictului transnistrean?

Cristian-Leon Țurcanu: Poziția principială a României pe tema reglementării conflictului transnistrean, chiar și în condițiile expuse de dvs., nu s-a schimbat. România susține o reglementare cuprinzătoare, pașnică și durabilă, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional și fără afectarea viitorului său proeuropean.

Totodată, doresc să remarc faptul că, pe fondul situației complexe marcate de agresiunea militară ilegală a Federației Ruse împotriva Ucrainei, autoritățile de la Chișinău au avut o abordare echilibrată și responsabilă vis a vis de incidentele cu potențial destabilizator înregistrate în regiunea transnistreană și nu putem decât să încurajăm menținerea acestei linii.

Deschide.MD: Uniunea Europeană are experiența Ciprului când a acceptat o țară cu un conflict nereglementat pe teritoriul său. Poate conflictul transnistrean sau nereglementarea acestuia să afecteze procesul de integrare europeană al Republicii Moldova?

Cristian-Leon Țurcanu: Referitor la întrebarea dvs. eu doresc să remarc un singur aspect important, în opinia mea. De câțiva ani buni, principalii parteneri comerciali ai companiilor din Transnistria sunt din state membre UE, iar în acest clasament firmele din România ocupă primul loc.

În acest context, avansarea Republicii Moldova pe calea integrării europene nu va face decât să diversifice și să amplifice posibilitățile de interacționare comerciale și interumane și să contribuie la consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului.

Perspectiva integrării europene a Republicii Moldova în frontierele recunoscute internațional reprezintă o ofertă de prosperitate, dezvoltare multilaterală predictibilă și securitate greu de refuzat, în opinia mea.

Deschide.MD: Republica Moldova, un stat fără resurse naturale relevante, se confruntă, asemeni majorității statelor europene, cu o criză energetică generată de Federația Rusă, iar o bună parte a cetățenilor de aici privesc cu speranță către autoritățile de la București. Care sunt modalitățile prin care România poate contribui la independența energetică a Republicii Moldova?

Cristian-Leon Țurcanu: Cred că în această direcție autoritățile țărilor noastre acționează și sunt rezultate. Este inutil să mai reamintesc de importanța interconectărilor energetice dintre Republica Moldova și România. O parte sunt deja realizate și aș menționa operaționalizarea gazoductului Iași – Ungheni – Chișinău, alte proiecte sunt în diferite stadii de implementare, în special interconectările de energie electrică.

Interconectarea la rețelele de gaze din România deschide oportunități pentru Republica Moldova de acces pe piața europeană de gaze sau de accesare și a altor surse de gaze naturale decât cele din Rusia.

Totodată, este de interes și posibilitatea utilizării de către Republica Moldova a unor capacități subterane de înmagazinare a gazelor naturale în România.

Deschide.MD: În încheiere, în calitate de ambasador al României acreditat la Chișinău, vă rugăm să adresați un mesaj cetățenilor Republicii Moldova dintre care foarte mulți sunt și cetățeni ai României.

Cristian-Leon Țurcanu: Doresc tuturor cetățenilor Republicii Moldova, indiferent de etnie, limbă vorbită și apartenență politică, multă sănătate, prosperitate și îi îndemn să privească cu încredere perspectiva europeană a Republicii Moldova.

Totodată,  doresc să-i asigur că România va continua derularea de proiecte în beneficiul lor.

Deschide.MD: Vă mulțumim pentru interviu!

(sursa:www.deschide.md)