Gratuităţile pentru studenţi la călătoria cu trenul au reprezentat la nivelul anului trecut peste 60% din totalul facilităţilor de călătorie acordate de statul român

Gratuităţile pentru studenţi la călătoria cu trenul au reprezentat la nivelul anului trecut peste 60% din totalul facilităţilor de călătorie acordate de statul român, fiind cel mai mare procentaj, potrivit studiului privind evoluţia principalilor indicatori ai pieţei feroviare de călători/traficului feroviar de călători din România în perioada 2016-2019, realizat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF).

Analizând situaţia finanţărilor primite de la bugetul de stat de operatorii feroviari în perioada 2016 – 2019, se constată că sumele alocate au înregistrat o creştere accentuată începând cu anul 2017, când a fost introdusă gratuitatea la transport pentru studenţi. Dacă în 2016 subvenţiile (compensaţie + facilităţi de călătorie) însumau 1,312 miliarde de lei, în 2017 acestea au „sărit” la 1,654 miliarde de lei (din care 326,106 milioane de lei facilităţi), în 2018 la 1,801 miliarde de lei (465,631 milioane de lei facilităţi), iar în 2019 au depăşit 1,967 miliarde de lei (535,419 milioane de lei facilităţi).

„Se constată o creştere a valorii facilităţilor acordate în urma emiterii HG 42/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi şi studenţi. De menţionat este faptul că, în anul 2019, din totalul sumelor plătite lunar pentru facilităţi, un procent de 63% reprezintă plata facilităţilor pentru studenţi”, reiese din studiul ARF.

Pe lângă studenţi, facilităţi la călătoria cu trenul decontate de la bugetul de stat mai primesc şi alte categorii sociale, precum pensionari, veterani de război, elevi şi revoluţionari.

Datele publicate de ARF mai indică faptul că, din totalul de 535,419 milioane de lei facilităţi acordate pentru studenţi în 2019, cea mai mare parte a ajuns la operatorul de stat, respectiv CFR Călători – 498,842 milioane de lei, urmat de Regio Călători – cu 13,641 milioane de lei, Transferoviar Călători – 9,553 milioane de lei, Astra Trans Carpatic – 5,578 milioane de lei, Interregional Călători – 4,235 milioane de lei şi Softrans – 3,570 milioane de lei.

Studiul realizat de ARF prezintă o analiză finală a principalilor indicatori ai pieţei feroviare de călători/traficului feroviar de călători din România în perioada 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2019, abordând aspecte referitoare la: sumele (compensaţie + facilităţi) alocate de statul român, prin Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC), respectiv prin ARF; situaţia financiară a indicatorilor călători-km, călători-expediaţi a operatorilor de transport feroviari din România; analiza comparativă a indicatorilor rezultaţi din activitatea OTF care operează pe piaţa feroviară de călători, dar şi analiza comparativă a indicilor existenţi în traficul feroviar de călători.

Practic, studiul este o analiză finală a contractelor de servicii publice pentru perioada 1 ianuarie 2016 – 31 decembrie 2019 în transportul feroviar public de călători, cu menţiunea că ARF dispune de date integrale doar începând cu partea a doua a anului 2017, după preluarea activităţii de gestionare a contractelor de servicii publice de la Direcţia de Transport Feroviar a MTIC.

Analiza globală a activităţii de transport feroviar pe întreaga perioadă 2016 -2019 arată o creştere moderată a principalilor indicatori analizaţi, pe fondul alocării a unei subvenţii anuale în creştere cu circa 16%, prin comparaţie între valorile din 2017 cu cele din 2019.

În perioada 2016-2019, pe piaţa feroviară de călători din România şi-au desfăşurat activitatea şase operatori feroviari: Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA, SC Transferoviar Călători SRL, SC Interregional Călători SRL, SC Softrans SRL, SC Astra Trans Carpatic SRL şi SC Regio Călători SRL, care operează începând cu anul 2016, odată cu preluarea activităţii de la SC Regiotrans SRL. AGERPRES