Criptomoneda bitcoin a depăşit pentru prima dată plafonul de 20.000 de dolari, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, transmite Reuters.
Criptomoneda a urcat cu 4,5%, ajungând la 20.440 dolari. Anul acesta, bitcoin s-a apreciat cu peste 170%, datorită cererii din partea marilor investitori, atraşi de potenţialul unor câştiguri rapide, şi a aşteptărilor că va deveni o metodă de plată de bază.
Evoluţia ascendentă a criptomonedei a coincis cu deprecierea valorii unciei de aur din ultimele luni.
Aprecierea bitcoin vine după ce PayPal Holdings Inc s-a alăturat în octombrie pieţei criptomonedelor, permiţând clienţilor să cumpere, să vândă şi să deţină bitcoin şi alte monede virtuale folosind portofelele online ale procesatorului de plăţi online.
Clienţii PayPal vor putea de asemenea să folosească criptomonedele pentru a face achiziţii la 26 de milioane de comercianţi din reţeaua sa, de la începutul anului viitor, a informat compania americană.
PayPal speră că acest serviciu va încuraja folosirea pe plan global a monedelor virtuale şi îşi pregăteşte reţeaua pentru noile monede digitale care ar putea fi dezvoltate de băncile centrale şi de corporaţii, a afirmat într-un interviu Dan Schulman, preşedinte şi director general.
„Lucrăm cu băncile centrale şi ne gândim la toate formele de monede digitale şi la modul în care PayPal poate avea un rol în acest sector”, a explicat şeful PayPal.
Compania, cu sediul în San Jose, California, are 346 de milioane de conturi active pe plan global şi a procesat în trimestrul doi din 2020 plăţi de 222 miliarde de dolari. AGERPRES