PENTRU A FI ÎMPREUNĂ, PENTRU A FI MAI PUTERNICI

Ne apropiem indubitabil de sfârșitul anului 2020. Un an disperat și plin de capcane. Un an în care, totuși, regula a fost respectată, dacă ținem cont de pandemiile vremurilor întâmplate în anii 1720, 1820, 1920 și 2020. De această data ne-am asumat pandemia noului coronavirus, făcându-ne că nu înțelegem nimic, că ceea ce ni se întâmplă deodată, fără nici o pregătire, a venit peste noi din senin. Cer senin cu uragan la mijloc.
Deja puterea a intrat pe mâinile fremătânde ale noii coaliții politice, zisă a fi de centru dreapta.
De fiecare data un sfârșit de an este un moment firesc bilanțului. Se trage o linie sub care pot fi enumerate câștigurile, dar și pierderile, după 365 de zile de activitate. Unii pot să demonstreze că această activitate coincide cu munca prestată, producătoare de plus valoare, în timp ce alții se fac că nu înțeleg verbul ”a munci”, confundându-l de cele mai multe ori cu șmecheria, cu varii modalități de a fenta munca.
De 31 de ani încercăm să ne obișnuim cu această firească realitate, prin care libertatea ne provoacă să ne descurcăm singuri, fără a ignora legea, respectând cadrul pe care aleșii noștri, trimișii în forul legislativ, l-au creat în buna înțelegere a mecanismelor unei democrații funcționale.
Unul din marile dezavantaje ale votului popular dictat în necunoștință de cauză, este votul emoțional, ce nu are abasolut nimic în comun cu votul necesar, impus de nevoile momentului. Mita electorală devine astfel cea mai violentă lovitură de pumnal înfipt între omoplații alegătorului, supunându-i-se în acelaşi timp că e doar o simplă durere, care îl va ajuta să treacă momentele dificile, dar necesare mărețelor realizări ce vor urma, pe care le vor obține împreună binomul ales-alegător.
Indiferent de tipul personajelor această relație continua să se preschimbe în forme din ce în ce mai sofisticate, care își păstrează gradul de subordonare primară: ”Alege-mă pentru ca, la rândul meu, să fiu alesul tău! Să fiu reprezentantul tău, atunci când voi fi nevoit să-mi validez reprezentativitatea. În rest, nu mai este problema ta! În rest mă voi descurca singur după schema reprezentativităţii, de această data asumată în contul intereselor ce nu au neapărat în matricea identităţii intereselor electorale, în baza cărora m-am apropiat de tine, electoratul meu înstrăinat până la dispariție”.
În ultimii zeci de ani postdecembrişti clasa politică dâmbovițeană este condamnată la suferința desfășurării alegerilor generale în ultimele luni ale anului, spațiul în care s-a dovedit a fi imposibil de stăpânit manevrele necesare validării noului buget al anului următor.
Aceste nefaste întârzieri provoacă haos în planul de afaceri al societăților comerciale, astfel încât gradul minim de predictibilitate imprimă neîncredere și lipsă de transparență, atâta timp cât, gesturile oneroase vor intra din nou în centru atenției al celor obligați să-și protejeze afacerile prin metoda ”descurcă-te singur”.
Ultimele zile ale anului 2020 nu mai pot fi luate în calcul decât la nivelul veștilor proaste, de această dată. Se fac deja scenarii de înăsprire a vieții, de reintrare în calendarul fiscal al agenților economici, ceea ce va impune din nou plata datoriilor la stat, urmărirea datornicilor prin blocarea conturilor, cu aceeași frenezie cu care fosta putere politică ne-a obișnuit.
Chiar dacă actuala coaliție politică de centru-dreapta s-a dovedit a fi, înainte de alegerile generale, de înțeles pentru necazurile inevitabile generate de pandemie, imediat după ce guvernul și-a intrat în funcție „s-a schimbat foaia”. Rigid, nervos, insensibil, neemoțional, din ce în ce mai îndepărtat de emoția generată de aceeași pandemie, pe care tot el Guvernul nu a reușit să o stăpânească, apare astăzi cu nasul pe sus, cu pieptul împins înainte, asemenea unei sulițe, dictând în vârf de limbă condamnările, fără drept de apel!
Mai avem trei zile până la miezul de nopate care ne va schimba anul și poate și destinul. Toți sperăm la un an mai bun, la un Nou An care să ne ajute să trecem strada, apa, marea, soarta. Să fim mult mai aproape de noi înșine. Să ne ținem de mână, doar cu gândul, atâta timp cât prin lege atingerea este interzisă! Avem nevoie de metafora unirii pentru a fi împreună, pentru a fi mai puternici.

ADI CRISTI