Ană, Ană, Ană – poem de scris pe rană

 

Mi-ai dat mâna…

Rănindu-mi jumătatea

Cât să-mi ajungă promisiunea

”…Până ce moartea ne va despărți”.

 

Ți-am dat mâna…

Fără să ți se întâmple ceva

 

Mi-ai luat mâna

Mutându-te în tăcerile mele

Pe care le-ai reamenajat

lărgindu-le într-atât

Încât să încapă și Soarele lângă noi…

 

Ți-am luat mâna

Ca și cum ți-aș fi luat umbra

Căzută pe mine

Evident din întâmplare

sau din cauză de unghi de Soare

În rest nimic din ceea ce poate fi consemnat

și dat publicității

nu s-a întâmplat.

 

A mai rămas spațiul privat

Acolo unde s-a scris

o altfel de istorie

Fără mănăstire, fără meșter și fără prăbușire

Dar cu aceeași Ană

Despre care pot să spun doar atât

Este un cântec binecuvântat de vindecat

Bolile inimii, bolile capului, bolile singurătății

Disperarea, deziluzia, lehametea, dezinteresul

Doar cu o simplă mișcare ce poate fi

De păr, de ochi, de buze, de umăr, de șolduri

Iar pentru cei mai grav bolnavi,

(pentru cei aproape morți de-a binelea)

de fese

Poate și de aceea

acest poem a fost scris pe rană

așa cum mai sunt tatuate pe umăr

nedezlipitele trese

Poemul Anei fără știrea ei

 

Ai trecut pe lângă mine

Cum mai poate să treacă o părere de rău,

O necesară despărțire între silabe

Dictată mai mult de spațiu

Decât de timpul de a fi împreună…

 

Ai trecut ca un tren prin gările facultative

și nimeni nu a tras semnalul de alarmă

să-mi ofere șansa de a vizita mănăstirea

pregătită pentru regi și regine

și nicidecum pentru muritorul din mine

 

erai o închipuire de-a mea

o nebunatică stare de vis

cu ochii deschiși

(încerc astfel să-mi explic

lipsa ta de reacție

și de pas înspre mine)

ca și cum obsesiile mele ar fi vinovate

că nu știu să-mi facă pe plac

după cum ”mi-s poftele ce-am poftit”.

 

Nici nu ai aflat despre mine

Cum nu ai aflat despre domnul sau despre domnul

Stăteai doar în fața mea

și priveai apusul acesta sângeriu

prin sticla ochelarilor mei fumurii

 

Mai târziu ai aflat că sunt eu

Cel care am trăit din tine

Cum alții mai reușesc să trăiască

Dintr-un colț de pâine și o cană cu apă

Ană, Ană, de dojană

 

Ai intrat la mine-n gură

Ană scoasă din Natură

Prinsă de mijloc de-albină

Vis ce sufletu-mi dezbină

Ană, Ană vino-n palmă

Lasă-mă să-ți fiu doar haină

Să simți cât de caldă-i vocea

Cum fiorul te trecea

Până când seamă să-ți dai

Că mă știi și mi te dai

 

Ană, Ană, azi ieșeană

Sari din versul lugojană

Nu mai vii la nici o șură

Așteaptă pe cin te fură

Eu mi-s hoțul, tu ești Ana

Eu te prind, tu îmi dai palma

Ană, Ană ce-ai făcut

De când nu te-am cunoscut

Că-mi ești dragă, de-ți sunt drag

și te-nvăț să treci de prag

să-mi rămâi în casă focul

care mi-a adus norocul

focul care m-a topit

pus sub vreascuri de iubit

 

Ai intrat la mine-n casă

Ană veșnic de frumoasă

Smulsă din visul cu zâne

Printre vin și printre grâne

Pentru azi și pentru mâine

Să hrănești un om și-un câine

ADI CRISTI