Basarabia

Olimpiadele școlare au fost amânate pentru o perioadă nedeterminată

Chișinău, 5 feb. /MOLDPRES/. Olimpiadele școlare programate în anul de studii 2021-2022 au fost amânate pentru o perioadă nedeterminată, transmite MOLDPRES cu referire la Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării (MECC).

Declarația referitor la organizarea olimpiadelor școlare reprezentanții MECC au făcut-o ieri la o întrunire cu cadrele didactice şi manageriale din învățământ din trei raioane din nordul țării. Conducerea ministerului a menționat că „desfășurarea acestora a fost amânată până situația epidemiologică din țară va permite acest lucru”.

Din cauza pandemiei COVID-19, olimpiadele școlare au fost anulate şi anul trecut.

Conform ultimelor date ale ministerului de resort, prezentate la începutul săptămânii curente, o instituție de învățământ general şi 140 de clase din țară activează la distanță din cauza carantinei. Numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 este de 194, iar 2710 elevi au fost plasați în regim de autoizolare.

În ultimele 24 de ore, în țară au fost înregistrate 982 de cazuri noi de coronavirus.

Related Articles

Back to top button