Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă privind acordarea unui ajutor de stat de 664,1 milioane de lei către Complexul Energetic Oltenia, pentru achiziţia de certificate de emisii aferente anului trecut, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, remis AGERPRES.
„Continuăm procesul de restructurare al CEO, iar sumele alocate astăzi vin să confirme faptul că respectăm planul agreat cu Comisia Europeană. CEO este un pilon important al sistemului energetic din ţara noastră, dar totodată trebuie să ducem la final planul de restructurare pentru a putea produce energie curată”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei.
Drept urmare, Ministerul Finanţelor va aloca sub forma de grant, la solicitarea Ministerului Energiei, suma de 664,106 milioane de lei.
Suma va fi asigurată de Ministerul Finanţelor din venituri rezultate din privatizare, pentru achiziţia parţială de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2020.
Plata certificatelor de CO2 este parte a Planului de restructurare şi neplata acestora conduce la compromiterea planului şi reforma în producerea energiei electrice precum şi întregul proces de decarbonare şi tranziţie către neutralitatea climatică.
Cu o putere disponibilă de 3.570 MW, Complexul Energetic Oltenia este unul dintre cei mai mari producători de energie din România şi contribuie la asigurarea securităţii energetice naţionale, în principal în momentele extreme de secetă prelungită sau în perioade de iarnă cu temperaturi scăzute, perioade în care aportul adus de centralele pe cărbune în structura producţiei a crescut până la aproape 35%. AGERPRES