Se prelungește sesiunea de primire a proiectelor finanțate prin PNDR 2020 pentru procesarea și marketingul produselor agricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea, până la data de 29 decembrie 2017, ora 16.00, a sesiunii de primire a solicitărilor de finanțare pentru proiectele de investiții în procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole prin intermediul schemei de ajutor de stat GBER aferentă submăsurii 4.2 din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).  Alocarea financiară stabilită în sesiunea din acest an pentru schema GBER aferentă sM 4.2 Sprijin pentru investiții în prelucrarea, comercializarea și dezvoltarea de produse agricole este de 70 de milioane de euro. AFIR a primit on-line, până în prezent, 58 de cereri de finanțare în valoare de 42,3 milioane de euro. Pragul de calitate lunar stabilit pentru perioada de depunere 1 – 29 decembrie 2017 este de 15 puncte. Toți cei interesați să depună proiecte, prin intermediul schemei GBER aferentă sM 4.2, pot consulta pe pagina oficială de internet a Agenției (www.afir.info) Ghidul solicitantului, disponibil la secțiunea Investiții PNDR, în pagina submăsurii sM 4.2. (E.M.)