Marcel Ciolacu participă la Conferinţa la nivel înalt PES „With Courage. For Europe”, organizată la Berlin

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu, prim-vicepreşedintele partidului Sorin Grindeanu şi vicepreşedintele formaţiunii Victor Negrescu vor participa vineri şi sâmbătă la Conferinţa la nivel înalt PES „With Courage. For Europe”, organizată la Berlin.

„În marja Conferinţei au fost prevăzute şi o serie de întâlniri cu oficiali europeni. Astfel, vineri, 25 iunie 2021, începând cu ora 09.00, domnul preşedinte PSD, Marcel Ciolacu, va avea o întrevedere cu domnul Michael Roth, ministru de stat pentru afaceri europene în Ministerul Afacerilor Externe german, de la ora 10.30 se va întâlni cu doamna Iratxe García Pérez, preşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D), iar începând cu ora 11.30 preşedintele PSD va avea o întrevedere cu domnul Udo Bullmann, europarlamentar şi membru al comitetului executiv al SPD responsabil pentru Uniunea Europeană”, arată un comunicat de presă al PSD.

La ora 14.00 Victor Negrescu va participa la întâlnirea PES Presidency.

Începând cu ora 15.30 preşedintele PSD are prevăzută o întrevedere cu Lia Quartapelle, deputat şi vicepreşedintele PD Italia, iar de la ora 18.30 o întâlnire cu Paolo Gentiloni, comisarul european pentru Economie, mai indică sursa citată.

De asemenea vor avea loc întâlniri cu Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, şi cu Pedro Sánchez, premierul Spaniei.

Începând cu ora 19.00, Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu, vor participa la întâlnirea liderilor PES cu prim-miniştrii, comisarii şi liderii social-democraţi.

Sâmbătă, 26 iunie 2021, începând cu ora 09.30, Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu şi Victor Negrescu vor participa la Conferinţa la nivel înalt PES „With Courage. For Europe”.

Pe agenda preşedintelui PSD este prevăzută şi o întrevedere cu Frans Timmermans,  vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, mai arată sursa menţionată. (sursa:www.news.ro)