Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, este noul preşedinte al organizaţiei judeţene USR PLUS Timiş.
Acesta a fost ales duminică, la primele alegeri organizate după fuziunea celor două partide, 218 delegaţi exprimându-şi votul.
Fritz a fost unicul candidat, după ce contracandidatul Raul Olajos, liderul grupului consilierilor judeţeni ai USR PLUS şi fost preşedinte al PLUS, s-a retras din competiţie.
„Le mulţumesc colegilor pentru încredere. Partidul nostru are datoria să demonstreze că are nu doar voinţa, ci şi puterea de a schimba în bine viaţa oamenilor. Cetăţenii au nevoie de un partid care să le reprezinte aspiraţiile de transformare şi reformă, de un partid matur, unit, cu un compas moral şi politic clar, care reuşeşte să transforme prosperitatea Timişoarei în motorul prosperităţii pentru întregul judeţ. Iar USR PLUS este acest partid”, a declarat Dominic Fritz, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
Dominic Fritz a candidat cu un program care are ca obiective trei unificări: unificarea între vârf şi membri şi alegătorii USR PLUS, unificarea dintre USR şi PLUS şi unificarea dintre filiala Timişoara şi filialele din judeţ.
Noul Birou Judeţean USR PLUS Timiş are 21 de membri, dintre care 8 vicepreşedinţi: Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, deputat de Timiş; Călin Badiu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării; Nemeth Zoltan, prefectul judeţului Timiş; Viviana Ţecu, consilier judeţean; Nicu Fălcoi, deputat de Timiş; Ruben Laţcău, viceprimar al Timişoarei; Dan Reşitnec, şef de cabinet al primarului Timişoarei; Sorin Şipoş, preşedintele USR PLUS Timişoara. AGERPRES