Joi, 8 iulie,de la ora 18.00, pe Piedestalul de la Ateneu va fi expusă cea de-a doua lucrare a proiectului, realizată de artistul Vladlen Babcinețchi.
„Sfinx II”, cea mai nouă creație a lui Vladlen Babcinețchi, face parte din colecția Ființelor Celeste (inițiată de artist în 2019) și constituie una dintre lucrările reprezentative ale acestuia. Aflat la granița dintre figurativ și abstract, cu inserții specifice Noului Simbolism, „Sfinx II” va veghea, timp de 3 luni, esplanada Ateneului Național din Iași, spre încântarea publicului iubitor de artă contemporană.
„Piedestalul de la Ateneu se dorește a fi un proiect care să promoveze artiștii contemporani și să contribuie la îmbogățirea patrimoniului cultural al orașului Iași. Semestrial, Piedestalul va găzdui câte o sculptură a unui artist ieșean, selecția fiind asigurată de un juriu organizat de Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Iași.” (Vladlen Babcinețchi, inițiatorul proiectului)
Piedestalul va fi prevăzut cu un sistem de senzori de mișcare, ce vor declanșa o prezentare audio a proiectului.
„Piedestalul de la Ateneu ne va încânta, incita, învăța și, mai presupus de toate, va crea un sentiment de vitalitate civic-culturală, ce se ancorează și ramifică educațional.”, a declarat criticul de artă Maria Bilașevschi, curatorul proiectului.
Curatorii proiectului sunt criticul de artă Maria Bilașevschi și Ion Răducea, profesor la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași.
Proiectul este organizat de Ateneului Național din Iași, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași.