Iohannis: Noua alianţă USR PLUS şi AUR reprezintă un afront adus românilor. Riscă să compromită pachetul de reforme

Preşedintele Klaus Iohannis a intervenit sâmbătă în scandalul din coaliţia guvernamentală, afirmând, într-o postare pe Facebook, că noua alianţă între USR PLUS şi AUR riscă să compromită pachetul de reforme al coaliţiei de guvernare. „Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicaţiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR şi să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să îşi respecte electoratul şi să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliţie o soluţie viabilă şi raţională de a debloca actuala situaţie”, a adăugat şeful statului.

„Noua alianţă creată în aceste zile între USR PLUS şi AUR este un afront adus românilor care, la alegerile parlamentare de anul trecut, au decis prin votul lor drumul pe care trebuie să meargă ţara noastră. Prin alianţa cu un partid care nu respectă valorile occidentale, USR PLUS trădează voinţa cetăţenilor care şi-au pus speranţele într-o coaliţie de centru-dreapta, care să dezvolte România. Este un semnal îngrijorător şi extrem de grav că un partid care reclamă că are valori democratice şi este reformist se aliază cu un partid cu viziuni antagonice faţă de valorile euro-atlantice ale României. Prin decizia de a semna şi a depune o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern, USR PLUS s-a discreditat iremediabil în faţa românilor, a propriului electorat”, a scris preşedintele Iohannis, sâmbătă pe Facebook.
El a precizat că dinamitarea coaliţiei şi compromiterea reformelor riscă să arunce România într-o criză economică şi socială.
„Dinamitarea Coaliţiei şi compromiterea iremediabilă a întregului pachet de reforme asumat prin programul de guvernare riscă să arunce România într-o profundă criză economică şi socială. Dezvoltarea comunităţilor din România este absolut necesară şi nu se poate încerca blocarea ei de către USR PLUS doar pentru un joc politic meschin. Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicaţiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR şi să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să îşi respecte electoratul şi să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliţie o soluţie viabilă şi raţională de a debloca actuala situaţie”, a completat Klaus Iohannis.

(sursa:www.news.ro)

viewscnt