Am ajuns să o vedem și pe asta. Din nou ne-am întors la începuturi. Din nou la linia de START, cu genunchiul stâng așezat pe pistă, cu celălalt picior încordat într-un început de salt. Trupul celui care încearcă să ne provoace este astfel încadrat de brațele așezate, la rândul lor, pe linia de plecare!
Din nou la START, fără ca să se întâmple ceva pe întreaga perioadă a guvernării de până acum. Ceva care să conteze, ceva care să ne ia în seamă, pe noi, cei mulți! Pe noi, cei mulți și mințiți, purtați precum mai este purtată o minge dintr-un teren în altul.
Dintr-o data, iată, se mai face un pas înainte! Un pas făcut ca o ieșire din cerc, ca un salt peste timp. Dintr-o dată în Parlamentul României se depun două moțiuni de cenzură, una de către alianța surprinzătoare dintre USR-PLUS și AUR, pentru ca, a doua moțiune de cenzură să fie depusă astăzi de către PSD.
„Noua alianță creată în aceste zile între USR PLUS și AUR este un afront adus românilor care, la alegerile parlamentare de anul trecut, au decis prin votul lor drumul pe care trebuie să meargă țara noastră.
Prin alianța cu un partid care nu respectă valorile occidentale, USR PLUS trădează voința cetățenilor care și-au pus speranțele într-o coaliție de centru-dreapta, care să dezvolte România.
Este un semnal îngrijorător și extrem de grav că un partid care reclamă că are valori democratice și este reformist se aliază cu un partid cu viziuni antagonice față de valorile euro-atlantice ale României.
Prin decizia de a semna și a depune o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern, USR PLUS s-a discreditat iremediabil în fața românilor, a propriului electorat.”, a scris Iohannis pe Facebook.
Președintele României Klaus Werner Iohannis a ales. A ieșit din neutralitate acuzând USR-PLUS că a încercat „să blocheze dezvoltarea comunităților din România”:
„Dinamitarea Coaliției și compromiterea iremediabilă a întregului pachet de reforme asumat prin programul de guvernare riscă să arunce România într-o profundă criză economică și socială. Dezvoltarea comunităților din România este absolut necesară și nu se poate încerca blocarea ei de către USR PLUS doar pentru un joc politic meschin.
Solicit USR PLUS să cumpănească foarte bine implicațiile asocierii cu obiectivele promovate de AUR și să pună punct acestor gesturi politice iresponsabile, să își respecte electoratul și să se întoarcă la masa dialogului, pentru a găsi împreună cu partenerii din Coaliție o soluție viabilă și rațională de a debloca actuala situație.”
„Noua alianță creată în aceste zile între USR PLUS și AUR este un afront adus românilor care, la alegerile parlamentare de anul trecut, au decis prin votul lor drumul pe care trebuie să meargă țara noastră.
Prin alianța cu un partid care nu respectă valorile occidentale, USR PLUS trădează voința cetățenilor care și-au pus speranțele într-o coaliție de centru-dreapta, care să dezvolte România.
Este un semnal îngrijorător și extrem de grav că un partid care reclamă că are valori democratice și este reformist se aliază cu un partid cu viziuni antagonice față de valorile euro-atlantice ale României.
Prin decizia de a semna și a depune o moțiune de cenzură împotriva propriului guvern, USR PLUS s-a discreditat iremediabil în fața românilor, a propriului electorat.
Pe fond, slăbiciunea actualei configurații politice a Parlamentului, face posibilă tergiversarea și amânarea deciziilor politice până la „calendele grecești”. PSD nu vrea să se ameste cu cu USR-PLUS și AUR. Ei vor să fie cei care contează în acest război în care nu mai contează decât cine se aude mai tare, cine are ,ansele reale de a face ordine pe scena politică dâmbovițeană.
”Şedinţa Birourilor Politice Reunite ale Parlamentului unde ar fi trebuit să fie stabilit calendarul pentru moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR împotriva Guvernului Cîţu a fost amânată, din nou, din cauza lipsei de cvorum.
Membrii Birourilor Politice Reunite ale Parlamentului (BPR) s-au întrunit sâmbătă, la ora 11.00, pentru a stabili calendarul privind citirea și votul pe moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. Ședința a fost din nou suspendată din lipsă de cvorum.
Ședința de astăzi a fost suspendată deoarece mai mulți deputați și senatori au lipsit și nu a fost îndeplinită condiția privind cvorumul.
Reprezentanții USR PLUS și AUR caută soluții astfel încât o nouă ședință să fie convocată în următoarele ore. Alte surse din Parlament spun că următoarea ședință va avea loc luni.
Sâmbătă, premierul Florin Cîțu și prim vicepreşedintele PNL Rareș Bogdan l-au criticat pe președintele PNL, Ludovic Orban, pentru că a contribuit la îndeplinirea procedurilor parlamentare privind depunerea moțiunii USR PLUS AUR. Este o acțiune bizară, nu vreau să cred că a trădat, au spus cei doi liberali.
Florin Cîțu, contracandidatul lui Ludovic Orban la șefia PNL, a comentat pe scurt poziția președintelui Camerei Deputaților.
„Nu vreau să cred că Orban a trădat, nu cred că trebuia să-și anuleze programul, este bizar că președintele Camerei Deputaților de la partidul împotriva căruia se depune moțiunea să stea să aștepte, să ia act de moțiunea domnilor Simion, Barna și Cioloș. Trebuia să aibă decența să-și delege atribuțiile către doamna Prună de la USR”, a explicat prim vicepreşedintele PNL Rareș Bogdan.
Iată cum, scena politică românească fierbe la nivelul clăbucilor. Toți actorii importanți ai politicii acestui an obositor sunt din ce în ce mai vocali, din ce în ce mai dispuși să dea cu tifla peste gura celor care ori vorbesc, ori nu vorbesc. Faptul că nu se poartă șapcă sau că se poartă șapcă rămâne singurul motiv serios de război pe viață și pe moarte.
ADI CRISTI