TĂVĂLIREA PRIN NOROI, DAR ȘI PRIN PUF

Moțiunea produce loțiunea. Părul lui Florin Cîțu s-a transformat în cârlionții lui Mîțu! Lumea s-a adunat ca la bâlci, fără ca cineva să reclame dureri de gâlci. Toți se îmbulzesc eroic neștiind dacă au talente de stoic. PSD, USR și AUR sunt în sală aşteptând spectacolul de gala.
Încă mai este foială mare, se șoptește cu ochii pierduți în Soare. Există sau nu, Florin Cîțu se pregătește să ajungă tu-tu! Peste tot se împart fel de fel de scenarii, care mai de care închipuiri rătăcite prin arii. Moțiunea începe să prindă glas, nimeni nu ascultă, tot ţi se gândesc la politica de pripas. Votul se dorește a fi un șut dat cu şpiţul premierului, astfel încât să se ducă după cușma boierului. Romașcanu zice: ”Dreapta a instalat un penal la Palatul Victoria” pregătindu-se să șteargă de praf gloria.
Florin Cîțu pune tunurile pe USR scoțând din prim planul promisiunilor amatorismul florilor de cârpă crescute în sere.
Discursul său a devenit surprinzător de acid, de exact, de răscolitor, de spălat rufele în stradă direct pe picior, acum la plecare, dezlănțuit a fi cuceritor.
Discursul prim ministrului s-a dorit a fi un ultim strigăt, dar nu de ajutor, cât mai ales de ridicat steagul tranșeelor ascunse sub tricolor.
A îngenunchiat pleava amatorilor de diplome obținute la învățământul de termen redus.
A sărit la cuvânt Marcel Ciolacu care a făcut surcele o întreagă pădure de promisiuni. Mai dur decât duritatea, Marcel Ciolacu a năvălit peste Iohannis et.comp. Cîțu și Orban. „Oamenii nu au nevoie de eroi închipuiți. ,,Oamenii s-au săturat de voi. Aceste Guvern a mințit a furat, a distrus România. Joaca de-a Dumnezeu a domnului Cîțu trebuie să înceteze! Florine, Superman, ai căzut în cap!”
După finalizarea moțiunii de cenzură, prin decapitarea destinului politic al lui Florin Cîțu, au început spectacolele de artificii datorate declarațiilor incendiare ale vorbitorilor, în încercările lor de a explica cam ce au vrut ei să spună de la înălțimea tribune parlamentare.
Mai mult, în această gâlceavă nu a ezitat să se amestece și președintele Klaus Werner Iohannis, ieșind surpinzător de repede din anonimatul folosit în astfel de situații. O astfel de ”descoperire” i-a enervat pe actorii politici înfierbântați de dezbaterea moțiunii de cenzură. Se strâng semnături pentru SUSPENDAREA președintelui Iohannis – Semnează inclusiv PSD și PNL. O astfel de știre, încă luată de pe surse accentuează drama care începe să se consume în spațiul politic parlamentar.
Cuvintele președintelui încă se mai zbăteau în urechile lor obosite: ”Este nevoie de soluții și e momentul pentru decizii mature. Pentru a da timp partidelor să găsească abordări mature și să vină cu ele, voi convoca consultări cu partidele abia săptămâna viitoare. Acum se cere maturitate și responsabilitate”.
Un astfel de anunț invită la cumpătare, într-un peisaj arid, de deșert, de spaime somnambule. Vorbim deja despre istorie. Acum când am intrat în a doua zi după măcel, umilință și răzbunare.
Moțiunea de cenzură depusă de PSD și susținută și de USR și AUR a fost adoptată marți, 5.10.2021. Guvernul condus de Florin Cîțu a fost demis, după mai puțin de 11 luni de la învestire, mai exact după 278 de zile și la o lună de la retragerea USR-PLUS de la guvernare. Scorul din Parlament pentru înlăturarea Cabinetului Cîțu este unul istoric, fiind cel mai mare număr de voturi – 281 – înregistrat la o moțiune de cenzură în România postdecembristă.
„Era de aşteptat (căderea Guvernul Cîţu – n.r.), urmează consultări. Obiectivul final al preşedintelui rămâne un Guvern liberal, fie şi minoritar, alături de UDMR. Puţin probabil să se meargă pe o confruntare frontală, să spunem aşa, prin propunerea din nou a lui Florin Cîţu, având în vedere o decizia anterioară a Curţii Constituţionale. Foarte probabil va fi aruncat în faţă un alt candidat. Rămâne de văzut care va fi acesta. Am văzut ceea ce s-a dat pe surse – posibil miniştrii Apărării, de Interne sau Educaţiei. Foarte probabil va fi unul dintre cei trei”, a spus analistul politic Radu Magdin.
Radu Magdin susţine că, „dincolo de tot ceea ce ţine de zona de scenariu sau şicană în politică, în mod realist vorbind, de asumare a puterii, preşedintele, în momentul de faţă, nu îşi poate permite luxul, pentru a avea o moştenire politică, pentru a vedea o implementare a proiectului \”România Educată\”, să nu aibă un Guvern, dacă nu neapărat al său în toată puterea cuvântului, măcar un Guvern apropiat de sine”.
„Un asemenea Guvern, cel mai probabil, este doar un Guvern PNL-UDMR. S-ar putea deschide o cale mai largă, dar asta ar presupune negocieri. Nu avem în momentul de faţă indicaţii asupra unor negocieri de bună credinţă reale între PNL şi USR. Părerea mea e că cineva gen Lucian Bode poate reface o coaliţie, dar trebuie ca PNL să lase declaraţiile din ultima perioadă, care sunt declaraţii \”puternice\”, aş putea spune chiar \”superioare\” ca atitudine, şi trebuie să intre într-o realitate politică mai realistă, ceea ce presupune o deschidere mai largă spre negocieri şi o flexibilitate mai mare”, a spus analistul politic.
„Eu nu aş exclude ca analist posibilitatea reînnoirii coaliţiei. Clar, aceasta se va face fără Florin Cîţu. Repet, nu avem indicaţii ale unor negocieri între PNL şi USR. Dacă ar fi vorba de candidaţii Lucian Bode sau Sorin Cîmpeanu acest lucru este posibil. Cred că Nicolae Ciucă, deşi are un CV impresionant ca militar, este foarte puţin probabil să întrunească acordul comun PNL-USR-UDMR şi nu ar fi neapărat un semnal extraordinar pentru democraţia civilă din România faptul că aduci un fost militar în retragere în funcţia de prim-ministru”, a arătat el.
„Amplitudinea provocărilor şi crizelor combinate cu care ne confruntăm, o parte care au legătură cu realitatea politică românească, dar majoritatea care nu au legătură cu noi, ci cu contextul global şi anume tot ce ţine de procesul de inflaţie, de facturile ridicate la energie şi nu numai, repet, amplitudinea acestor crize combinate fac să scadă foarte mult apetitul de guvernare pentru partidele noastre de opoziţie. Este mult mai facil şi strategic corect pentru partidele de opoziţie să nu se grăbească să vină la guvernare, să lase o guvernare minoritară PNL-UDMR să se uzeze, ca ei să capitalizeze ulterior. Anticipatele în primăvară sunt mai puţin probabile decât o variantă de anticipate, aş spune eu sau de preluare a puterii înspre 2023 între diferite formate de opoziţie. Aş spune că, mai degrabă, vom merge pe un format slab politic de Guvern minoritar în perioada următoare, dar cu un format care este acceptat de Opoziţie, pentru că aproape orice dosar va trebui negociat între Putere şi Opoziţie şi, mai precis, între PNL prioritar şi PSD, lucru care avantajează PSD în perioada următoare”.
Am ajuns din nou la mâna speculațiilor și a speculanților politici. Nimic nu se schimbă la noi în țară. Tot timpul avem astfel de tăvăleli prin noroi, dar și prin puf.
ADI CRISTI