Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a suplimentat bugetele Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus cu câte 300 de milioane de lei fiecare, se menţionează într-un comunicat remis miercuri de instituţia coordonată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
Sumele vor fi utilizate în acest an doar pentru asigurarea fondurilor necesare aprobării dosarelor de acceptare depuse de solicitanţii persoane juridice în cadrul sesiunilor încheiate în data de 2 decembrie, se precizează în comunicat.
Potrivit sursei, AFM urmează să evalueze integral toate cererile de finanţare respective.
Sumele neutilizate vor putea fi puse la dispoziţie pentru noi înscrieri în cadrul programelor în sesiunile ce vor fi lansate în anul 2022.
Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Lorand-Arpad Fulop, a menţionat că în următoarea perioadă vor fi publicate informaţii importante despre reluarea programelor Rabla şi Rabla Plus.
„Faţă de anii precedenţi, prin modificările aduse Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus în 2021, a fost creată posibilitatea ca lansarea în anul următor a sesiunilor de depunere a cererilor de acceptare de către persoanele juridice şi de înscriere a persoanelor fizice să nu mai fie condiţionate de momentul aprobării bugetului Fondului pentru Mediu, în măsura în care disponibilităţile financiare permit acest lucru. În contextul precizat, în perioada imediat următoare vor fi publicate informaţii relevante pentru reluarea Programelor Rabla şi Rabla Plus, noul mecanism de desfăşurare a acestora urmând să asigure predictibilitate în ceea ce priveşte calendarul repartizării bugetelor alocate”, a declarat preşedintele AFM.
În cadrul Programului Rabla Clasic 2021 au fost publicate în această săptămână, pe site-ul AFM, 195 de dosare acceptate pentru 329 autovehicule, iar în cadrul Programului Rabla Plus 2021 au fost publicate 796 dosare acceptate pentru 1.235 autovehicule electrice (940 pur electrice şi 295 electrice hibride) şi două motociclete electrice.
De asemenea, au fost publicate două contestaţii pentru două autovehicule electrice (două autovehicule electrice hibride).
Listele dosarelor acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM. AGERPRES