24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Acum o sută patru ani, în Scornicești, un sat din profunzimea Olteniei, se năștea Nicolae, un altfel de Nică, ce avea să marcheze acel secol de aur care ne-a sărăcit fibra noastră națională. Nicolae Ceaușescu avea să devină unul dintre cei mai de temuți dictatori si mileniului II, Analfabetul cu grad de general-maior, la doar 30 de ani. La 13 mai 1948, Nicolae Ceaușescu a fost numit subsecretar de stat în ministerul Agriculturii, în Guvernul Petru Groza, iar la 18 martie 1950, generalul-maior Ceaușescu a fost numit ministru adjunct la Ministerul Apărării Naționale și Șef al Direcției Superioare Politice a Armatei. Nicolae Ceaușescu a devenit general în ianuarie 1950, deși nu făcuse armata.
Dar, destinul său a reușit să transforme aceste anomalii în regulă de aur, după ce, timp de aproape jumătate de secol avea să devină o normalitate de urmat.
Fariseismul, incompetența ascunsă sub comportamentul lacheului dispus să-și perie stăpânul, chiar dacă acesta era în pielea goală, a adus în prim planul moralității atee la români acest set de valori dezmembrate și surprinse pe picior greșit, astfel încât a fi prost, idiot sau fără coloană vertebrală construia drumulul cel mai scurt de la aspirație la realizare. Murphy are o lege care explică esența acestui dezastru gestionat sub formă măreţei realizări. El spune că: „Dacă o lege o înțeleg și tâmpiții, atunci ea va fi aplicată doar de tâmpiți”.
Ei, bine, timp de jumătate de secol, nici un astfel de gest nu a mai trebuit să fie explicat. Vorbim astfel despre o axiomă, dincolo de orice alte explicații, astfel încât poporul român a fost obligat să închidă ușile, geamurile, granițele și mai ales gurile. Nici o explicație nu era credibilă, nimic altceva nu se alia cu acest efort de liberalizare a gândului, a dorinței de a trăi după bunul lor plac, fără ca acesta să-i incomodeze aproapele. Totul se pregătea de marea explozie, de marea descătușare. Nimic nu creiona o eventuală continuitate a capetelor aplecate, chiar dacă o astfel de poziție era predată la înaltele școli de partid ca fiind traseul firesc al îndoctrinării.
Nicolae Ceaușescu a ajuns, în cele din urmă, prizonierul propriului său sistem inchizitorial. Nimeni nu trebuie să gândească ceea ce noi am gândit. Toți trebuie să execute întocmai și la timp!
Ideologia comunistă a devenit o armă periculoasă când este dominată de slujitorii proletariatului, singura clasă care merge în Paradis, pe cont propriu. Blocată la mantinelă, această regulă încearcă să impună flacăra victoriilor decisive, forțând destinul să se mențină în zona sa implacabilă a sorții.
În comunism nu aveai voie să dai vina pe Divinitate, chiar și numai pentru că aceasta nu era recunoscută ca parte a întregului. De fiecare data vinovatul de serviciu nu putea fi altul decât dușmanul clasei muncitoare, chiar dacă adevărul venea din interiorul acesteia, sub formă de rebut, de realitate deformată de multiplele încercări de corecție a drumului spre libertatea de a fi încătușat în paragrafele ideologiei comuniste.
Astăzi, Nicolae Ceaușescu ar fi împlinit 104 ani! Ar fi avut o țară care nu l-ar fi trădat niciodată, dacă nici el nu ar fi trădat-o. Nu putem vorbi dacă ambele trădări au fost sau nu asumate, atâta timp cât nimeni nu este vinovat sau, mai corect spus, alții sunt vinovați și nicidecum cei care lipsesc de la apelul moralității!
Trebuie să fixăm o axiomă reală, de la care pornim: A fi moral nu înseamnă a pierde cu orice preț doar pentru a rămâne în tiparul construcției desenat de umbrele acesteia. Cu alte cuvinte, în realitate se conservă în ambiția sălbăticită a celui care face un pas în afara cercului, a celui care se lasă momit de aventură și riscă pe cont propriu, astfel încât în afara sa să existe o singură mișcarea și restul componentelor care se adună întregind acel firesc al lucrului ce nu mai reclamă demonstrația.
Dar, realitatea ne-a dat altceva de gestionat, chiar dacă timpul prezent, de fiecare dată, în acei 50 de ani de dictatură, ne-a ținut cu ochii larg deschii, dar cu mâinile și picioarele legate.
După 30 de ani de libertate, de dincolo de linia orizontului se aude un vuiet de furtună: „Înainte a fost mai bine”! Mai bine la ce?!
ADI CRISTI
