Preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, a fost testat pozitiv cu COVID-19, au anunţat marţi autorităţile cipriote, informează Reuters.
Anastasiades, 75 de ani, are simptome de gravitate medie şi starea lui de sănătate este în general una bună, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului Marios Pelekanos.
Săptămâna trecută, autorităţile din Cipru au reintrodus obligativitatea privind purtarea măştii sanitare în spaţiile închise pentru a combate pandemia de COVID-19, la doar o lună după eliminarea acestei restricţii, în contextul în care numărul infectărilor locale cu noul coronavirus a început iar să crească.
De la depistarea în martie 2020 a primului caz de infectare cu noul coronavirus în Cipru, autorităţile din această ţară au raportat 1.075 de decese asociate COVID-19. AGERPRES