Breaking News

Israelul a eliberat un deţinut palestinian, aflat în greva foamei de 55 de zile

MIDEAST-PALESTINIAN-ISRAEL-UNRESTAutorităţile israeliene au eliberat, duminică, un prizonier palestinian pe nume Khader Adnan, care era deţinut fără a fi pus sub acuzare şi care se afla în greva foamei de 55 de zile.Khader Adnan se afla de aproape un an în „detenţie administrativă” – o procedură prin care Israelul poate reţine persoane fără acuzări sau procese – şi intrase în greva foamei pe 6 Aprilie, fiind plasat luna aceasta sub supraveghere medicală, relatează Al Jazeera.Aceasta a fost cea de-a zecea oară când bărbatul, în vârstă de 37 de ani, a fost plasat în detenţie fără a fi pus sub acuzare. Adnan a petrecut în total o perioadă de aproape şase ani în spatele gratiilor.În anul 2013, Khader Adnan a captat atenţia internaţională după ce a refuzat să mănânce timp de 66 de zile. Acum, în ciuda unei deteriorări avansate a stării sale de sănătate, Adnan refuza să efectueze teste medicale şi să îi fie administrate vitamine, motiv pentru care mai multe organizaţii, între care şi Crucea Roşie, au avertizat că bărbatul riscă să-şi piardă viaţa dacă nu se iau măsuri. Conform sursei precizate, aproximativ 426 de palestinieni se află reţinuţi în prezent în Israel, în baza procedurii de „detenţie administrativă”, care se aplică pe o perioadă nedefinită, fiind reînnoită pe intervale de câte şase luni.