Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri, în cadrul unei ceremonii organizate la Kremlin, că populaţia din cele patru regiuni, Herson, Zaporojie, Lugansk şi Doneţk, a făcut o alegere istorică pentru generaţiile viitoare, referindu-se la rezultatul referendumurilor care, conform Rusiei certifică dorinţa de anexare. El invită Ucraina la masa negocierilor, subliiind însă că regimul de la Kiev va trebui să respecte ”voinţa poporului”. ”Ne vom proteja teritoriile folosindu-ne toate forţele şi vom face totul pentru securitatea oamenilor”, avertizează liderul rus. Putin şi liderii pro-ruşi din cele patru regiuni au semnat tratatele de anexare la Rusia în aplauzele celor prezenţi. Discursul preşedintelui rus, în care anunţă anexarea celor patru teritorii, rostit în faţa elitei politice de la Kremlin, a început cu o întârziere de 15 minute.