Luni, 3 octombrie, de la ora 10.00, în Aula Colegiului Național „A.T. Laurian” a avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2022-2023 la Filiala din Botoșani a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC).
La eveniment au participat lect. univ. dr. Sorin MOCANU – Prorector pentru managementul calității, strategie și dezvoltare instituțională, Cosmin ANDREI – Primarul Municipiului Botoșani, prof. univ. dr. Sorin ANTON – Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, cadre didactice și studenți.
În deschiderea ceremoniei, lect. univ. dr. Sorin MOCANU – Prorector al UAIC, a transmis mesajul Rectorului UAIC, prof. univ. dr. Tudorel TOADER: „Suntem plăcut impresionați de succesul pe care programele noastre l-au avut începând cu anul trecut aici, la filiala UAIC din Botoșani. Anul acesta avem aproximativ 140 de studenți la 3 programe de studii, două la studii de licență și unul la studii de master. Este o plăcere să vedem interesul pe care îl arată oficialitățile din Botoșani pentru învățământul universitar și le mulțumim pentru toate eforturile depuse pentru a înființa această filială. Plecăm de la premisa că voi, studenții de la filiala Botoșani, după absolvirea studiilor veți rămâne aici și veți contribui la dezvoltarea acestei zone. Urez mult succes tuturor studenților și sper ca după absolvire să aveți realizarea profesională pe care v-o doriți”.
Evenimentul a continuat cu mesajul transmis de Cosmin ANDREI – Primarul Municipiului Botoșani: „Pentru al doilea an consecutiv ascultăm în Botoșani imnul Gaudeamus Igitur și suntem convinși că îl vom asculta mult timp de acum înainte. Mă bucur că avem aici o filială a celei mai prestigioase universități din România și că este una de succes. Vă doresc mult succes în acest nou an universitar și vă felicit pentru alegerea de a deveni studenți ai filialei din Botoșani a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași”.
A mai luat cuvântul și prof. univ. dr. Sorin ANTON – Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor: „Vreau să felicit noii studenți pentru că au intrat în comunitatea academică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, fie ca acești ani de studenție să fie cei mai frumoși ani din viața dumneavoastră. Vă doresc un an cu energie, inspirație, realizări și multă sănătate”.
Ceremonia s-a încheiat cu audierea tradiționalului Gaudeamus Igitur.