Acțiune caritablă, de sprijinire a copiilor aflați în dificultate

actiune caritabilaIeșenii susțin proiectul de reabilitare a noului Centru educațional ”Căsuța cu cireșe”, din cartierul Dacia, prin intermediul căruia Asociația ”Salvați Copiii” Iași și-a propus să ajute 120 de copii aflați în dificultate, din zona Șes Bahlui. Prin înființarea și amenajarea acestui centru de recuperare și incluziune socială vor fi furnizate servicii psiho-socio-educaționale copiilor, în vederea prevenirii abandonului școlar. Spectatorii care au participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la

cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică ”Crystal Stars Music Fest” au avut posibilitatea de a face donații, în vederea sprjinirii acestui proiect cu caracter umanitar, destinat copiilor defavorizați de la marginea Iașului. Evenimentul, programat sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 15.30, și duminică, 2 noiembrie, de la ora 17.00, la Atrium Palas Mall, a fost organizat de Asociația Culturală ”Mellos” și Palas Iași, în parteneriat cu Asociația ”Salvați Copiii” Iași și Asociația Grupurilor Locale de Tineret, și a reunite interpreți din România, Cehia, Republica Moldova, Bulgaria, Polonia, Nigeria, Ucraina, Cuba și Germania. În cadrul spectacolului au fost promovate și susținute cauze și proiecte sociale de interes comunitar, printre care și cea de sprijinire a reabilitării centrului educațional ”Căsuța cu cireșe”, din Dacia. Prima seară de festival s-a încheiat cu un concert Andrei Leonte, câștigătorul ”X Factor” 2011, iar invitata specială de duminică a fost Nicole Cherry, revelația muzicii românești din ultimul an. În week-end-ul dedicat cântecului au susținut recitaluri atât soliști din țară, ca Ruxandra Tomulesei, Andra & Bogdan Botez și Bogdan Ioan, cât și din străinatate, precum Alex Mouth (Nigeria) și Alex Tărâțeanu (Ucraina). Atmosfera a fost condimentată cu momente antrenante, oferite de ”Quasar Dance”, ”Rhythmic Dance” și Clubul ”Gimnis”, dar și un spectacol al Corului de copii al Operei Naționale Române din Iași, ”Juniorii Operei”. (E.M.)