Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, după 10 ani de călătorii prin ţară alături de pianistul Horia Mihail, anul acesta violonistul Gabriel Croitoru a invitat-o pe fiica sa, Simina Croitoru, să ducă muzica clasică împreună în satele şi comunele din România, dar şi pe scenele unor mari oraşe din ţară, urmând ca la finalul turneului, la Ateneul Român din Bucureşti, să li se alăture şi pianistul Horia Mihail.
”Îmi amintesc că era 2012 când am început acest turneu. Ne propusesem, asemenea lui George Enescu, să străbatem ţara şi să dăruim muzica noastră oamenilor care nu au acces la astfel de spectacole. Unul dintre concerte a fost într-un sat de lângă Bucureşti, localnicii fuseseră trimişi de preotul din sat la Căminul cultural să ne asculte. Printre ei, o mamă cu şapte copii, cel mai mic avea vârsta de acum a nepoţelei mele. Şi acum mă emoţionez când îmi amintesc cu câtă atenţie şi drag au ascultat copiii recitalul nostru şi cum îmi mulţumea mama la final. Atunci am ştiut că este bine ceea ce facem şi că vom continua să ducem Marea Muzică acolo unde nimeni nu se gândeşte la ea”, a declarat violonistul Gabriel Croitoru, citat în comunicat.
În 2022, turneul revine într-o nouă formulă, în care violonistul Gabriel Croitoru, alături de fiica sa, Simina Croitoru, duc muzica lui George Enescu la rădăcinile satului care au inspirat-o, desfiinţând astfel prejudecată că muzica clasică „nu e pentru toată lumea”, se mai arată în comunicat.
Turneul va trece prin sate şi oraşe din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Arad şi se va încheia cu un recital extraordinar la Ateneul Român, în Bucureşti, în seara de 19 noiembrie, unde celor doi violonişti li se va alătura şi pianistul Horia Mihail.
Programul turneului este: 27 octombrie, ora 17,00 – Căianu Mic, Căminul cultural (judeţul Bistriţa-Năsăud); 28 octombrie, ora 18,00 – Prundu Bârgăului, Sala de Evenimente Wings DDC (judeţul Bistriţa-Năsăud); 30 octombrie, ora 18,00 – Ineu (judeţul Arad); 31 octombrie, ora 18,00 – Sebiş (judeţul Arad); 1 noiembrie, ora 19,00 – Arad – Palatul Culturii; 7 noiembrie, ora 13,00 – Arcalia – Centrul cultural (judeţul Bistriţa Năsăud); 7 noiembrie, ora 19,00 – Bistriţa – Palatul Culturii; 19 noiembrie, ora 19,00 – Bucureşti – Ateneul Român.
Gabriel Croitoru este violonistul care a câştigat prin concurs, în anul 2008, privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită „Catedrala”, pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziţie şi aflându-se în patrimoniul Muzeului Naţional „George Enescu”). Este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, solist concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti (din anul 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii „Transilvania” din Cluj-Napoca, profesor universitar la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
”Istoria călătoriilor viorii lui Enescu, din 2012 până în prezent, majoritatea realizate împreună cu pianistul Horia Mihail, este deosebit de diversă, vioara lui Enescu ajungând în cămine culturale din sate aflate în cele mai îndepărtate colţuri ale României, unde sunetul Marii Muzici nu ajunsese niciodată, în săli de sport din licee în care veneau copiii curioşi să vadă cum sună o vioară celebră, acolo unde ei aleargă la ora de educaţie fizică, în oraşe mari şi mici ale ţării şi la Sala Radio, în marile săli de concerte din Beijing, Londra, Spania, Portugalia”, se mai arată în comunicat. AGERPRES