Potrivit unui comunicat al Uniunii Studenţilor din România transmis AGERPRES, în cadrul festivalului vor fi organizate activităţi educative (traininguri, workshopuri, conferinţe etc.), activităţi socio-culturale (seara tradiţională, seara multiculturală, mega concert, parada asociaţiilor) şi activităţi pentru dezvoltarea şi menţinerea unui stil de viaţă sănătos (competiţii sportive, campanii de ecologizare).
Ediţia de anul acesta se desfăşoară sub egida Anului European al Tineretului şi, prin urmare, a temei „The Future is YOUth”.
Conferinţa de deschidere a festivalului va avea loc pe 4 noiembrie, în Aula Magna a Universităţii Titu Maiorescu, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor publice şi a universităţilor, precizează sursa citată. AGERPRES