Ministerul Educaţiei a precizat miercuri că există întârzieri legate de plata burselor şcolare, deşi, conform datelor de la Ministerul Finanţelor, banii necesari au fost alocaţi în conturile trezoreriilor locale.
Miercuri seară, Ministerul Educaţiei a convocat, în regim de videoconferinţă, toţi inspectorii generali şi contabilii-şefi pentru a analiza situaţia plăţii burselor elevilor.
„Din informaţiile transmise de inspectorate în cadrul videoconferinţei, există, în momentul de faţă, întârzieri legate de plata burselor cauzate fie de volumul foarte mare de dosare înscrise pentru verificarea eligibilităţii, fie de data organizării şedinţelor pentru buget ale Consiliilor locale. Pentru a avea o situaţie clară la nivel de şcoli, fiecare inspectorat şcolar va organiza, în cursul zilei de mâine, videoconferinţe cu directorii de şcoli din judeţ”, a informat ministerul, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Ministerul Educaţiei menţionează că, din datele obţinute de la Ministerul Finanţelor, banii necesari plăţii burselor au fost alocaţi din sumele defalcate de TVA şi au fost viraţi în conturile trezoreriilor locale, fiind puşi la dispoziţia unităţilor administrativ-teritoriale pentru retragerea sumelor necesare, în baza unei cereri, pentru a fi direcţionate către şcoli.
„Ne dorim ca toţi elevii să primească bursele cuvenite şi să prevenim întârzieri viitoare. Indiferent de fluxul banilor şi de dificultăţile semnalate de fiecare şcoală, Ministerul Educaţiei va depune toate eforturile pentru a se asigura că nu mai există probleme legate de plata burselor”, se afirmă în comunicat. AGERPRES