„USR cere ministrului Educaţiei, Ligia Deca, să rescrie cu adevărat din temelii cele două propuneri de modificare a Legilor Educaţiei astfel încât ele să asigure cadrul etic necesar modernizării procesului de învăţământ şi adevăratei performanţe academice, descurajând impostura şi condamnând ferm plagiatul. Reşaparea proiectelor Cîmpeanu şi negocierea lor cu baronii din partide vor duce la o variantă şi mai proastă a acestor legi. USR cere ca aceste legi să fie elaborate transparent, împreună cu o echipă de experţi în ştiinţele educaţiei independenţi şi apoi dezbătute cu toate părţile interesate: elevi, studenţi, profesori, autorităţi locale şi părinţi”, se arată într-un comunicat de presă al USR, remis miercuri AGERPRES.
Senatorul USR Ştefan Pălărie a declarat că, în locul unei dezbateri cu specialişti şi cu beneficiari din educaţie, Ligia Deca cere un acord politic al partidelor din coaliţia guvernamentală.
„Motivul pentru care învăţământul românesc se afundă şi mai rău în marasmul plagiatelor şi al imposturii academice este politizarea lui. Adresându-se şefilor de partid, unii dintre ei cu plagiate evidente, Ligia Deca nu face decât să se îndepărteze de dezideratul ‘României Educate’ promise de preşedintele Iohannis şi să continue încercările fostului ministru Sorin Cîmpeanu de a proteja interesele feudalilor din universităţi şi ale plagiatorilor. Proaspăta hotărâre a Comisiei de Etică a UBB Cluj referitoare la lucrarea de doctorat a lui Lucian Bode, ministrului de Interne din Guvernul Ciucă, arată cât de interesat, dar şi cât de toxic poate fi amestecul politicului în decizii care ţin de viitorul unei ţări”, a afirmat el.
Potrivit USR, „în loc să facă paşi concreţi în direcţia modernizării şcolii româneşti”, proiectul pe care îl pregăteşte Ligia Deca merge mai departe cu ideile lui Sorin Cîmpeanu în privinţa eliminării limitării numărului de mandate ale rectorilor, „permiţând continuarea dinastiilor deja create în unele universităţi”, iar controlul plagiatelor prin CNATDCU rămâne ca şi desfiinţat, lăsând la latitudinea universităţilor să verifice singure tezele de doctorat plagiate, pe care tot ele le-au cauţionat. AGERPRES