Novak Djokovic a câștigat, în premieră, turneul de la Roland Garros

Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, a câştigat, duminică, scor 3-6, 6-1, 6-2, 6-4, meciul jucat cu Andy Murray (Marea Britanie, 2 ATP) în finala probei de simplu a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros (Franţa), dotat cu premii totale în valoare de 32.017.500 de dolari. După victoria obţinută pe arena Philippe Chatrier, sârbul de 29 de ani a câştigat şi ultimul trofeu de Mare Şlem care îi lipsea din palmares. Partida dintre cei doi combatanţi a durat trei ore şi cinci minute. Djokovic este primul jucător, după australianul Rod Laver (1969), care este campion en-titre în toate cele patru competiţii mari din tenisul profesionist, performanţă neatinsă de marii săi rivali, Roger Federer şi Rafael Nadal. Este al 12-lea titlu de Mare Şlem din cariera sârbului. ”E un moment foarte special pentru mine. Cel mai important e că astăzi am simţit un sentiment pe care nu l-am mai întâlnit până acum la Paris. Am desenat o inimă pe teren, cu permisiunea lui Guga Kuerten, pentru că dragostea fanilor m-a ajutat să câştig pentru prima oară aici”, a spus sârbul după meci.